Serviciile Kremlinului susţin că au descoperit un plan al Statului Islamic de a lansa atacuri în Europa, sub conducerea unui cecen cu statut de refugiat în Austria.
Anunţul a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presă a Comitetului Naţional Anti-Terorism, coordonat de şeful FSB. „Serviciile speciale ruseşti au informaţii că anumite grupuri ale Statului Islamic pregătesc atacuri în Rusia şi în ţări europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului, Andrei Prjezdomski, citat de agenţiile oficiale de presă ruseşti. “Aceste atacuri ar fi fost în mod special responsabilitatea unui batalion format din recruţi din Caucazul de Nord conduşi de Ahmed Ceataiev, poreclit Ciungul”.
Detaşamentul paramilitar al lui Cetaiev ar cuprinde numeroşi cetăţeni ruşi originari din Caucaz, ce ar fi călătorit în ultima perioadă în Şiria pentru a se alătura ISIS. Ei ar fi antrenaţi de foşti ofiţeri ai armatei irakiene care s-au raliat islamiştilor după căderea regimului lui Saddam Hussein.
Serviciile ruse ar fi arestat peste 100 de viitori recruţi ai acestei unităţi înainte ca ei să părăsească Rusia. Alţi 800 ar fi fost prinşi în vreme ce încercau să intre în această ţară, inclusiv 22 de recrutori ai Statului Islamic. „Recent, un grup de 4 militanţi fanatici a venit din Siria pentru a ataca unul dintre marile oraşe”, a precizat Prjezdomski, “dar au fost arestaţi”.
Oficialii Kremlinului au folosit acest anunţ şi pentru a lansa noi acuzaţii la adresa Turciei, despre care, după doborararea avionului rusesc în Şiria, afirma constant că ar sprijini ISIS. „Există o reţea bine dezvoltată de transport al recruţilor Statului Islamic în Şiria iar ruta principală trece prin Istanbul”, a declarat Prjezdomski. „Dacă sunt cumva suspectaţi [că nu ar fi loiali ISIS], recruţii sunt imediat închişi şi pedepsiţi, de obicei împuşcaţi”.
Cine este Ahmed Ceataiev
Numele lui Ceataiev a mai fost asociat cu un grup paramilitar într-un incident petrecut în 2012 în Georgia, în trecătoarea Lopota, şi soldat cu cel puţin 14 morţi. Nici până azi nu este clar dacă a fost vorba despre o luare de ostateci comisă de islamişti ceceni sau o provocare rusească, aşa cum au afirmat autorităţile georgiene la acel moment. Principala sa consecinţă a fost căderea de la putere a lui Mihail Saakashvili, liderul anti-rus al Georgiei, în prezent guvernator al Odessei.
Ceataiev, care are statut de refugiat în Austria, a fost arestat atunci de georgieni pentru deţinere de explozivi şi achitat ulterior din lipsă de probe. Se pare însă că cecenul avea antecedente în acest sens, serviciile ruseşti susţinând că îl urmăresc de mai bine de un deceniu. În 2008 Ceataiev ar fi fost reţinut în Suedia, după ce într-o maşină înregistrată pe numele sau s-au găsit arme şi explozibili. Ulterior, a fost arestat şi în Ucraina, fiind suspectat că recrutează pentru un grup terorist cecen, dar a scăpat invocând statutul de refugiat austriac. Porecla de „Ciungul” ar fi căpătat-o după ce şi-a pierdut mâna într-un schimb de focuri cu forţele de ordine în Caucaz.
Ulterior, potrivit Radio Europa Liberă, Ceataiev a apărut într-o înregistrare a Statului Islamic alături de Abu Jihad Shishani, un lider ISIS de origine caucaziană (foto sus, stânga). Ceataiev a fost prezentant atunci drept comandantul batalionului Yarmuk, una dintre cele trei unităţi cecene ale ISIS.
În prezent, numele său figurează şi într-o listă de asociaţi ai ISIS realizată de Trezoreria Statelor Unite, fiind supus sancţiunilor financiare.
(Sursa: stirileprotv.ro)