O tânără de 16 ani, elevă în clasa a X-a la Liceul „Henri Coandă” din Bacău, a încercat să se sinucidă cu otravă pentru șoareci, pe care a înghițit-o în toaleta şcolii otravă. Elevei i s-a făcut rău în timpul unei ore de curs, iar profesorul a chemat ambulanța, fiind ulterior transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Se pare că tânăra ar fi înghițit în pauză raticid – o otravă folosită împotriva şoarecilor – în toaleta şcolii, cu intenţia de a se sinucide. Ea a fost dezintoxicată, dar se află în continuare sub monitorizare, întrucât pot apare complicații hepatice și hemoragice, și este consiliată psihologic. Potrivit desteptarea.ro, adolescenta ar fi recurs la acest gest după o ceartă cu părinții.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău vor monitoriza cazul și vor interveni dacă vor apărea anumite probleme, cum ar fi cele care vizează relația cu părinții.
De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a declanşat, miercuri, o anchetă, în acest caz.
(Sursa: desteptarea.ro)