Candidata opoziţiei, Tsai Ing-wen, a fost aleasă prima preşedintă a Taiwanului, transmite BBC News online. Alegerea lui Tsai reprezintă o victorie majoră pentru Partidul Democrat Progresist (DPP), care conduce tabăra susţinătorilor independenţei faţă de China. Ea îl devansa, în numărarea voturilor, pe Eric Chu, candidatul Kuomintangului (KMT, la putere), care şi-a recunoscut înfrângerea.
China consideră drept provincia sa această insulă separatistă – şi a ameninţat că o va recuceri prin intermediul forţei, dacă va fi necesar. Când rezultatele au arătat că reprezentantul KMT este devansat cu aproximativ 30% din voturi, Eric Chu a felicitat-o pe Tsai Ing-wen şi a anunţat că demisionează de la conducerea partidului. Aceste alegeri au loc la doar câteva luni după o întâlnire istorică între liderii Taiwanului şi Chinei.
Economia şubredă a ţării şi relaţiile Taiwanului cu China au jucat un rol important în opţiunile alegătorilor, potrivit presei. KMT s-a aflat la putere în cea mai mare parte a ultimilor 70 de ani şi a contribuit la o îmbunătăţire a relaţiilor cu Beijingul. În toată această perioadă, victoria lui Tsai este abia a doua victorie din istoria DPP. Prima a fost obţinută de Chen Shui-bian, un susţinător al independenţei, care a fost preşedinte în perioada 2000-2008, când tensiunile cu China au escaladat.
Însă Tsai nu şi-a exprimat poziţia în mod clar. Această fostă cercetătoare a declarat că vrea să „menţină statu-quoul” cu China. Însă unii dintre oponenţii ei susţină că relaţiile cu Beijingul se vor deteriora, în contextul în care ea nu recunoaşte politica „o singură Chină”. Tsai a devenit preşedinta DPP în 2008, după ce partidul a fost afectat de o serie de scandaluri de corupţie.
(Sursa: zf.ro)