Vancouver, orașul viitorului: acces la natură, zero deșeuri, transport verde

0
187

Oraşul Vancouver, din Canada, şi-a propus să devină unul dintre cele mai verzi oraşe din lume până în anul 2020 şi ia măsuri în această direcţie.

 

Recent, primarul a anunţat că autorităţile s-au angajat ca Vancouver să devină în scurt timp un oraş ce va funcţiona cu energie regenerabilă 100%. Obiectivul asumat este dificil şi implică sensibilizarea unei populaţii de peste 600.000 de rezidenţi.

 

Acest obiectiv ambiţios a fost împărţit în zone: „Accesul la Natură”, „Zero Deşeuri” şi „Transport Verde”, segmentate astfel încât cetăţenii pot avea obiective mai clare şi, de asemenea, pot vedea rezultate mai clare în fiecare domeniu.

 

Străzi pavate cu plastic reciclat

O măsură care a surprins pe toată lumea este aceea că străzile vor fi pavate cu plastic reciclat. Plasticul va fi topit şi granulat pentru a fi amestecat în asfaltul gri.

 

În mod normal, în procesul de fabricare a asfaltului sunt necesare temperaturi de 160°C pentru a topi materialele, dar în cazul materialul plastic nu sunt necesare temperaturi ridicate, deoarece plasticul se topeşte într-un mediu mai rece, reducând cu 20% consumul de combustibil în timpul prelucrării. Această metodă va permite ca lucrările să nu fie suspendate pe timpul iernii, relatează website-ul Eco Inventos.

 

Această reducere de combustibil nu numai că aduce beneficii economice dar şi previne emiterea a 300 de tone de gaze nocive pe an. Mai mult, în timpul pavajului cu material plastic se reduce cantitatea de vapori toxici eliberaţi în atmosferă atunci când se fixează asfaltul.

 

Acest tip de pavaj nu este economic, are costuri de trei ori mai mari decât asfaltul comun, fapt care ne demonstrează că angajamentul autorităţilor de a pune în aplicare adevărate acţiuni „verzi” se face cu sacrificii.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments