Preşedintele francez Francois Hollande a declarat luni că „nicio ameninţare nu va face Franţa să aibă îndoieli” după difuzarea unei înregistrări video de către gruparea Statul Islamic în care această pretinde că îi prezintă pe nouă dintre autorii atentatelor de la 13 noiembrie şi ameninţă toate statele coaliţiei anti-ISIL conduse de SUA.
„Nimic nu ne va speria, nicio ameninţare nu va face Franţa să aibă îndoieli asupra a ceea ce are de făcut în lupta împotriva terorismului”, le-a declarat el jurnaliştilor în marja unei ceremonii oficiale de la palatul prezidenţial din New Delhi, în a doua zi a vizitei sale de stat în India, relatează AFP.
„Aceste imagini nu fac decât să-i descalifice pe autorii acestor crime”, a mai spus Hollande.
„Dacă am luat măsuri pentru a prelungi starea de urgenţă, este pentru că ştiu că această ameninţare există şi că nu vom ceda deloc, nici în privinţa mijloacelor de a ne apăra ţara, nici în privinţa libertăţilor”, a adăugat preşedintele francez.
Înregistrarea video făcută publică duminică îi prezintă pe nouă dintre autorii atentatelor care au provocat moartea a 130 de persoane la 13 noiembrie 2015 la Paris.
Şapte membri ai comandoului care au comis aceste atacuri au fost identificaţi de anchetatori, care până acum nu au reuşit însă să-i identifice pe cei doi atentatori sinucigaşi de la Stade de France, care aveau asupra lor paşapoarte false siriene.
Înregistrarea video trece sub tăcere participarea unui al zecelea bărbat, Salah Abdeslam, în prezent dat în urmărire generală pentru implicarea în atentate.
Exprimându-se în arabă şi franceză, mai mulţi dintre atacatorii prezentaţi de înregistrarea video afirma că „mesajul lor este adresat tuturor ţărilor care participă la coaliti”‘.
Potrivit anturajului preşedinţiei franceze, înregistrarea video nu a fost încă autentificată.
În ultimul număr al revistei sale de propagandă, difuzat la 19 ianuarie, ISIL i-a prezentat deja pe jihadiștii care au comis atentatele de la 13 noiembrie 2015, precizează AFP.
(Sursa: ziare.com)