Grav accident de circulație, în această dimineață, în apropiere de Pașcani. Patru victime au fost încarcerate. Trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță, două SMURD și Pompieri au intervenit la fața locului.
Victimele se aflau într-un microbuz din Republica Moldova, la care era atașat o platformă ce transporta un autoturism. Șoferul a pierdut controlul direcției, s-a izbit de un parapet, apoi de un cap de pod și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Primul care a intervenit să acorde ajutor a fost un angajat de la Districtul Drumuri Naționale, sectorul Pașcani Târgu Frumos, relatează NewsPascani.com.
Șoferul, în vârstă de 45 de ani, se numește Eduard Scrob. Alături de el se afla Ludmila Sofianciuc de 62 ani, Nina Ivanova de 58 ani, toți din Republica Moldova și Raisa Kraudshnaider de 61 de ani din Germania.
La sosirea echipajelor de intervenție, victimele erau încarcerate. Acestea au fost scoase din mașină de angajații ISU și au fost preluate ulterior de personalul medical de la Serviciul de Ambulanță. Toate persoanele aflate în microbuz au fost transportate la Spitalul Municipal Pașcani unde au primit îngrijiri medicale, starea lor fiind stabilă.
Polițiștii Biroului Rutier Pașcani au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cauzele producerii accidentului rutier. Șoferul microbuzului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Sursa: NewsPascani.com)