Clubul Fotografilor Iaşi marchează în acest an Ziua Artei Fotografice din România (11 ianuarie) printr-o întrevedere publică, la care sunt aşteptate să participe toate persoanele pasionate de fotografie.
Această zi a fost desemnată în anul 2010, printr-o Hotărâre de Guvern, fiind legată de Carol Popp de Szathmary, unul dintre primii fotografi ai României, născut pe 11 ianuarie 1812. Întrucât ne-am obişnuit ca întrevederile noastre să se desfăşoare de obicei marţea, Ziua Artei Fotografice din România va fi sărbătorită pe 12 ianuarie 2016.
Sumar
- “Carol Popp de Szathmary, primul fotograf documentarist”
- “Meleaguri şi oameni din România”
– fotografii ale membrilor Clubului Fotografilor Iaşi,
prezentare de Doru Nastas
- “Din fotografia de stradă universală“,
prezentare de Alexandru Pohaţă
- “Cât printăm din ce fotografiem?”
– importanţa fotografiilor de ieri şi de azi –
Moderator: Constantin Ciofu
Yellow Store va oferi prin tragere la sorţi 5 (cinci) vouchere în valoare de 100 de lei.
La finalul întâlnirii, se va desfăşura o tombolă Yellow Store, în cadrul căreia vor fi oferite cinci vouchere în valoare de 100 de lei. Yellow Store va pregăti şi alte surprize pentru cei prezenţi. Accesul în sală este gratuit şi permis tuturor persoanelor pasionate de Fotografie.
Mai multe informații pe clubulfotografiloriasi.ro sau facebook.com/clubulfotografiloriasi