Bărbatul din Bangladesh numit “omul-copac”, pentru negii uriași care i-au crescut la extremitățile degetelor de la mâini și picioare, a fost operat cu succes la Medical College Hospital din Dacca, într-o intervenție de trei ore și jumătate, la care au participat nouă medici, scrie ziarul belgian ”Le Soir”, citând un anunț făcut sâmbătă de spital.
Abul Bajandar (26 de ani), originar din districtul Khulna (sud), a început să sufere în adolescență din cauza acestei maladii rare, care s-a agravat în urmă cu patru ani. A fost internat duminica trecută pentru a i se extirpa excrescențele ajunse la o greutate totală de cinci kilograme.
Operația a vizat toate degetele de mâna dreaptă și a reușit, a declarat directorul spitalului din Bangladesh, Samanta Lal Sen, adăugând că pacientul ”este fericit și a râs”. ”Îl vom ține sub observație trei luni înainte de a decide dacă vom efectua noi intervenții. Este o mare provocare”, a mai spus el.
Boala care îl afectează pe tânărul bărbat din Bangladesh este de natură genetică, apare foarte rar și se numește științific epidermodisplazie veruciformă. Portivit directorului spitalului, se cunosc doar trei asemenea cazuri în întreaga lume.
(Sursa: eveste.ro)