A căzut secerat la fitness: un nou caz Cotabiţă, la Iaşi

0
333

Un ieşean a murit în sala de sport după ce a făcut un efort prea mare, fiind supraponderal. Persoanele de acest gen trebuie să respecte un program de antrenament stabilit de medici și instructori sportivi, în caz contrar riscă să-şi piardă viaţa.   

 

Specialiştii ne spun mereu că practicarea sportului şi o dietă echilibrată sunt secretele pentru o sănătate de fier. Totuşi, excesul poate duce la situaţii tragice, aşa cum s-a întâmplat recent cu Vasile S., din Iaşi, care a decedat într-o sală de sport.

 

I-a cedat inima

Bărbatul, care era supraponderal, a murit în timp ce “trăgea de fiare”, inima cedându-i din cauza efortului. La faţa locului, a venit un echipaj de salvare, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat. „Cele mai multe accidente de acest fel, întâmplate în sălile de forţă sau fitness, trebuie corelate cu unele probleme medicale sau patologice ale subiecţilor în cauză. Acestea pot fi legate de diferite forme patologice ale sistemului cardiovascular, nervos, obezitate, chiar diabet etc. Totuşi, chiar cu aceste probleme, oamenii trăiesc, muncesc şi se bucură de viaţă. Deci, problemele în speţă apar din cauza unui program neadecvat vârstei, sexului şi stării de sănătate“, spune medicul sportiv Cezar Honceriu.

 

„Instrumente de tortură”, se spune despre greutățile de la fitness. Uneori, expresia devine serioasă

„Nu slăbeşti trăgând de fiare!“

Medicul sportiv ieşean consideră că multe dintre persoanele supraponderale aleg să meargă în sălile de forţă crezând că vor slăbi. „Efortul «trasului de fiare» implică, din punct de vedere fiziologic, utilizarea zahărului din organism ca substrat energetic. Pentru ca organismul să ardă grăsimile, efortul trebuie să fie unul aerob, adică de intensitate medie spre mică, iar volumul, adică durata, să fie cât mai mare. Volumul şi intensitatea efortului trebuie stabilite de către persoane calificate pentru că programul de antrenament trebuie să fie corelat cu vârsta, sexul, starea de antrenament şi problemele medicale ale fiecărei persoane în parte“, menţionează Honceriu.

 

Cei obezi trebuie să aibă o voinţă de fier pentru a lucra la sală

Riscuri mai mari pentru cei supraponderali

Persoanele supraponderale au un risc crescut la hipertensiune arterială, insuficienţă venoasă, insuficienţă cardiacă, anomalii musculare legate de metabolismul glucidic sau lipidic etc.

Exerciţiile cu greutăţi, neadaptate corespunzător, pot produce accidente, uneori grave, la nivelul unor sisteme ale organismului (infarct miocardic, atac cerebral etc.) tocmai din cauza efortului de tip anaerob pronunţat.

„O bună metodă de prevenţie a eventualelor accidente, este, pe lângă întocmirea programului de antrenament de către un specialist, monitorizarea în repaus, dar şi în efort, a unor indicatori fiziologici cum ar fi: frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratorie sau tensiunea arterială“, consideră medicul sportiv, cunoscut pentru colaborarea pe care o are cu echipa de fotbal CSMS Iaşi.

 

„Trebuie să amintim de importanţa şi rolul hidratării şi al rehidratării, ca factor de prevenţie împotriva accidentelor mai sus menţionate“. Medic Cezar Honceriu

 

Cruciale sunt exerciţiile speciale

Instructorul de aerobic Valentin Andrei consideră că persoanele supraponderale trebuie să facă anumite exerciţii, sub îndrumarea unui instructor şi respectând anumite reguli. „Cei care vor să slăbească nu o pot face fără mişcare. Exerciţiile fizice trebuie alese însă cu foarte multă grijă şi, de preferat, cu sfatul şi sub îndrumarea unui instructor de aerobic. Şi asta pentru că mulţi supraponderali suferă de afecţiuni medicale grave. Sunt indicate exerciţii de anduranţă mică. Pentru început, nu trebuie depăşite 15-20 de minute de antrenament. Aceasta după executarea unei uşoare încălziri. Sunt recomandate exerciţiile de durată mică, care nu implică efort susţinut. Pentru început se pot face doar 15 minute pe banda de alergare. Ulterior se poate trece la exerciţii cu greutăţi, nu mai mari de un kilogram. Nu sunt indicate spinning-ul (mersul pe bicicletă în ritmul muzicii n.r.), step tone-ul (se bazează pe folosirea step-ului n.r.), în general exerciţii care solicită inima. De asemenea, trebuie evitate exerciţiile puternice, care solicită articulaţiile, mai ales cele ale genunchilor“, spune Valentin Andrei.

 

Sfaturile specialiştilor sunt cruciale în evitarea unor drame care să ajungă pe masa legiştilor

Necropsia este obligatorie

Un deces în sala de sport înseamnă un deces în stare de sănătate aparentă, fără o patologie preexistentă. Decesele în sălile de sport apar, în general, la persoane tinere, iar în aceste cazuri necropsia medico-legală este obligatorie. Cei care sesizează decesul anunţă în mod obligatoriu Poliţia, care emite ordonanţă de necropsie în acel caz. „La noi se efectuează necropsia completă. Rezultatul face parte dintr-un raport care nu se pune la dispoziţia familiei celui decedat, ci Poliţiei. Sunt cazuri, ce-i drept puţine, de necropsii «albe», când nu se poate stabili cu exactitate cauza decesului“, precizează Diana Iliescu Bulgaru, directorul Insitutului de Medicină Legală Iaşi.

 

Cotabiţă a fost foarte aproape să-şi piardă viaţa

Cazul Cotabiţă

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a fost găsit, la 8 mai 2015, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală. A fost resuscitat de un echipaj SMURD şi a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

 

Citește și Verdict: NUP. „Păroasa” a murit de frică! Un caz care a făcut mare vâlvă în urmă cu trei ani se apropie de final

 

Cotabiţă ar fi suferit un stop cardiac în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente. Anterior, fusese sfătuit de medici să nu facă efort. După două săptămâni în comă, artistul şi-a revenit şi a fost mutat la Spitalul Elias, pentru recuperare, de unde a fost externat după alte 27 de zile.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentTRAGEDIE în Botoşani. Două fetiţe au ars de vii în locuința bunicului lor
Articolul următorCoreea de Nord a lansat o rachetă și a reușit să plaseze un satelit pe orbită. Reuniune de urgență la ONU
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments