A luat țeapă. Ieșean înșelat de escroci, în apropierea unei case de schimb valutar din Pașcani

0
147

Un bărbat de 64 de ani a fost înșelat marți, în apropierea unei case de schimb valutar din Pașcani. Omul cu domiciliul în Lespezi a fost abordat de un escroc, care i-a propus un curs de schimb mai avantajos, țepuindu-l cu suma de 960 lei. 

 

Din primele relatări reiese faptul că victima voia să schimbe 400 de euro la o casă de schimb valutar de pe strada Ștefan cel Mare din municipiu când i s-a propus schimbul valutar în stradă de către o persoana necunoscută, relatează NewsPascani.com. Fără a sta pe gânduri, bătrânul a avut încredere în persoana respectivă acceptând suma în lei. Când și-a dat seama că a fost păcălit, bărbatul a sunat la poliție.

 

„În cursul zilei de 23.02.2016, Poliţia mun. Paşcani, a fost sesizată de un bărbat, de 64 de ani, din com. Lespezi, jud. Iaşi, despre faptul că în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în faţa unei casei de schimb valutar din mun. Paşcani, a fost acostat de un bărbat necunoscut, care i-a propus un curs de schimb mai avantajos, înşelându-l cu suma de 960 lei. Verificările efectuate de polițiști au stabilit faptul ca victima a acceptat un schimb valutar stradal, cu o persoană pe care nu o cunoștea, pentru suma de 400 de euro. Ulterior a constatat că a primit cu circa 960 de lei mai puțin. În cauză este întocmit dosar penal pentru înșelăciune”, arată IPJ Iași.

 

La scurt timp de la tranzacţie, persoana vătămată a constatat că i se înmânaseră cu 960 lei mai puțin. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  înşelăciune, în vederea identificării  autorului şi recuperării prejudiciului.

 

Reamintim că în urmă cu câteva luni un pășcănean a fost de asemenea victima unei astfel de înșelăciuni. 

 

(Sursa: NewsPascani.com)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentProfesor acuzat de hărțuirea sexuală a unei eleve de numai 14 ani. Cadrul didactic nu e la prima abatere de acest gen
Articolul următorMărcile germane de autoturisme deţin 63% din piaţa second hand din România
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments