A murit Harper Lee, autoarea romanului „Să ucizi o pasăre cântătoare”

0
83

Câștigătoarea premului Pulitzer pentru cel mai bun roman de ficțiune, Harper Lee, a murit la vârsta de 89 de ani, potrivit BBC News. Informația a fost confirmată de primăria din orașul ei natal, Monroeville, Alabama.

 

Autoarea este cunoscută pentru romanul „Să ucizi o pasăre cântătoare”, volum scris în anul 1960 și care i-a adus premiu Pulitzer. Romanul a fost vândut în peste 30 de milioane de copii în toată lumea.

 

Până anul trecut, autoarea nu a mai publicat niciun roman. În iunie 2015 a fost lansat romanul „Go Set a Watchman”, o continuare a primului volum „Să ucizi o pasăre cântătoare”.

 

Noul roman „Go Set a Watchman” aduce în scenă aceleași personaje din primul roman al autoarei, dar douăzeci de ani mai târziu. De remarcat că „Go Set a Watchman” a fost scris în anii ’50, înainte de „Să nu ucizi o pasăre cântătoare”, care a fost lansată în 1960, a vândut peste 30 de milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 40 de limbi, potrivit Agerpres.

 

Romanul „Go Set a Watchman” a rămas într-o cutie de carton timp de 55 de ani și a fost redescoperit vara trecută.

 

Harper Lee născută în localitatea Monroeville din statul american Alabama la 28 aprilie 1926 a avut din copilărie o înclinație pentru lectură și a fost bună prietenă a viitorului mare scriitor Truman Capote.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentANAF scoate la licitație clădirile lui Voiculescu, inclusiv sediul Antenelor, confiscate în dosarul ICA
Articolul următorȘeful IPJ Brașov se cere la pensie. O echipă de control a efectuat verificări la Brașov în cazul sesizărilor făcute de agentul şef Marian Godină
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments