Antibiotice SA – creștere a vânzărilor cu 4%. Compania ieșeană își menține poziția de lider mondial pe piața de Nistatină

0
121

Vânzările producătorului de medicamente Antibiotice Iași (ATB) au crescut cu circa 4% anul trecut, la 330 milioane lei (74,2 milioane euro), dar profitul net a scăzut cu 13%, la 27 milioane lei (6 milioane euro), a anunțat compania.

 

În 2014, Antibiotice a avut vânzări de 318,9 milioane lei și un profit net de 31 milioane lei, scrie Profit.ro.

 

Compania menționează că vânzările sunt în creștere și față de suma bugetată inițial de companie, de 326 milioane lei, în condițiile în care prețurile medicamentelor s-au redus în medie cu 20% de la 1 iulie 2015, iar taxa clawback a reprezentat 11,1% din venituri.

 

Pe segmentul medicamentelor generice, compania ocupă locul patru, cu o cotă de piață de 5,6%, în timp ce la nivel de piață farmaceutică totală se plasează pe 13, cu o cotă de piață de 2,5%.

 

În ceea ce privește exporturile, Antibiotice arată că politica companiei a fost de menținerea a poziției de lider mondial pe piața de Nistatină și de dezvoltare a prezenței internaționale pentru medicamentele în formă finită. De altfel, Nistatina este și cel mai exportat produs al Antibiotice Iași și a reprezentat 53% din valoarea livrărilor externe din 2014.

 

Potrivit unor informații anterioare, Antibiotice Iași se aștepta la exporturi de 28-30% din cifra de afaceri din 2015, în creștere de la 27% în 2014, compania estimând că procentul va continua să crească în 2016.

 

În 2014, Antibiotice a livrat 70 de produse în 73 de state. Ca distribuție regională, 40% din exporturi merg în Asia, 24% în Europa, 14% în America de Nord, 13% în Rusia și CIS, 5% în America de Sud, 3% în Africa și 1% în Australia.

Antibiotice are 1.465 de angajați.

 

Compania, controlată de stat prin Ministerul Sănătății (53%), este listată la Bursa de Valori București și are o capitalizare de 342,4 milioane lei la cotația acțiunilor de astăzi.

 

Conform rezultatelor studiului Pharma & Hospital Report realizat de Cegedim, reducerea prețurilor la medicamentele eliberate pe bază de rețetă, aplicată la 1 iulie, a determinat o scădere cu 4,8% a valorii pieței farmaceutice anul trecut, față de 2014, la 2,63 miliarde euro.

 

(Sursa: profit.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments