Administrația Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a dat publicităţii rezultatele înregistrate în luna ianuarie 2016. Ele se prezintă astfel:
1. Totalul veniturilor nete realizate de A.J.F.P. Iaşi, la data de 31 ianuarie 2016, a însumat 272,40 mil. lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 19,79 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite, taxe şi contribuţii sociale, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:
– veniturile la bugetul de stat în luna ianuarie 2016 înregistrează o creştere de 19,99 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;
– în ceea ce priveşte bugetele de asigurări sociale (bugetul asigurărilor sociale, bugetului asigurărilor de sănătate şi bugetul de şomaj) în luna ianuarie 2016 se înregistrează o creştere a veniturilor încasate cu 19,59%.
2.Volumul arieratelor recuperabile de la persoane juridice înregistrează la data de 31 ianuarie 2016, o sumă totală de 417,48 mil.lei, în creştere cu 15,68 mil.lei, faţă de cele înregistrate la data de 31.12.2015.
3. Arieratele recuperabile de la contribuabili persoane fizice înregistrează la data de 31 ianuarie 2016, o sumă totală de 63,96 mil.lei, în creştere cu 0,14 mil.lei, faţă de cele înregistrate la data de 31.12.2015.
4. Pentru recuperarea creanţelor fiscale, la nivelul unităţilor fiscale ale A.J.F.P. Iaşi s-au intensificat măsurile de executare silită, prin aplicarea următoarelor:
– 4252 somaţii comunicate contribuabililor cu obligaţii fiscale neachitate, a căror valoare totală este în suma de 139,86 mil. lei;
– 8 sechestre aplicate asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând contribuabilor debitori, cu valoarea de 1.71 mil. lei;
– 156 popriri pe venituri la terţi a căror valoare este de 89,49 mil.lei;
– 3276 popriri înfiinţate asupra conturilor bancare ale contribuabililor cu datorii, valoarea popririlor fiind de 105,88 mil. lei;
Situaţia eşalonărilor la plata până la 31.01.2016:
La nivelul A.J.F.P. Iaşi, până la data de 31.01.2016 un număr de 1.192 contribuabili au depus cereri de eşalonare la plată pentru obligaţii fiscale neachitate în sumă de 246,68 mil. lei.
Din aceste solicitări, organele fiscale au soluţionat :
– favorabil un număr de 977 de cereri, sumele aprobate la eşalonare fiind în valoare de 120,19 mil. lei;
-nefavorabil un număr de 214 de cereri pentru obligaţii fiscale în sumă de 126,39 mil. lei,
-în curs de soluţionare un număr de o cerere pentru obligaţii fiscale de 0,10 mil. lei.