Un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se aflau 23 de persoane, printre care și doi copii, a dispărut într-o regiune muntoasă din Nepal, informează dailymail.co.uk.
„Nu mai există comunicații cu un avion ce a decolat de la Pokhara, la 125 km vest de Kathmandu, cu destinația Jomsom în această dimineață”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei aeriene Tara Air, Bhim Raj Rai.
La bordul avionului se aflau 20 pasageri, printre care și doi copii, plus cei trei membri ai echipajului. Printre pasageri se erau și doi străini, unul din China și celălat din Kuweit.
„Două elicoptere sunt într-o misiune de căutare și salvare”, a declarat un responsabil de la aeroportul din Pokhara.
Potrivit declarațiilor oficialului, avionul se afla într-un zbor de 18 minute, dar contactul cu echipajul s-a pierdut de la decolare. Acesta a menționat că nu există porțiuni în care se poate ateriza între cele două aeroporturi și că se crede că avionul s-a prăbușit.
Șeful poliției din Jomson, locul unde avionul ar fi trebuit să aterizeze, a declarat că, potrivit mențiunilor sătenilor, aceștia au auzit o explozie puternică lângă satul Rupshe din apropiere, iar un echipaj de salvare încearcă să ajungă acolo.
(Sursa: b1.ro)