Banca Centrală Europeană (BCE) va lua în curând o decizie cu privire la o eventuală retragere din circulaţie a bancnotei de 500 de euro, argumentele pentru menţinerea acesteia fiind ‘din ce în ce mai puţin convingătoare’, a declarat, joi, Benoit Coeure, membru în consiliul director al BCE, informează AFP.
În prezent, BCE analizează posibilitatea eliminării bancnotelor de 500 de euro, precum şi introducerea unui plafon cu privire la tranzacţiile cu numerar în contextul luptei împotriva finanţării terorismului.
„Istoric, aceste bancnote au permis persoanelor fizice să facă plăţi mari în mod convenabil. Însă, acest argument a devenit din ce în ce mai irelevant odată cu dezvoltarea mijloacelor electronice de plată. În plus, autorităţile competente suspectează că sunt utilizate în scopuri ilegale, un argument pe care nu îl mai putem ignora, având în vedere importanţa luptei împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului”, a declarat Benoit Coeure, într-un interviu publicat joi în cotidianul ‘Le Parisien’, transmite Capital.
Întrebat dacă BCE este pregătită pentru o decizie radicală cu privire la viitorul bancnotei de 500 de euro, Coeure a răspuns: ‘Analizăm această chestiune şi vom lua în curând o decizie’.
„Argumentele pentru menţinerea bancnotei de 500 de euro sunt din ce în ce mai puţin convingătoare”, a adăugat el.
Recunoscând că există unele persoane, în special în Germania, îngrijorate de posibila dispariţie a bancnotelor de 500 de euro, Benoit Coeure a precizat că nu este vorba despre eliminarea bancnotelor în general, ci doar despre cea de 500 de euro. Bancnota de 500 de euro, similară cu cea de 500 de mărci existentă în momentul lansării euro, a fost introdusă tocmai la cererea Germaniei şi în pofida reticenţelor exprimate de Franţa.
Plăţile cu numerar joacă un rol mai mare în Germania decât în multe alte state occidentale, ca urmare a experienţei traumatizante din anii 1920, când Germania a cunoscut efectele destabilizatoare ale hiperinflaţiei. Potrivit Bundesbank, aproximativ 79% din toate tranzacţiile derulate la nivel naţional în 2014 au fost efectuate în numerar.
(Sursa: capital.ro)