Cătălin Voicu a fost eliberat. Tribunalul Dâmboviţa i-a luat în calcul cărţile scrise în închisoare

0
73

Fostul senator Cătălin Voicu, condamnat la șapte ani închisoare pentru corupție, a fost eliberat din penitenciarul Găești, în urma unei decizii irevocabile a justiției din Dâmbovița. Cătălin Voicu a fost pus deja în libertate în cursul nopții.  Decizia Tribunalului din Dâmbovița confirmă astfel decizia de eliberare condiționată luată în primă instanță.

 

Astfel, din pedeapsa inițială de șapte ani, fostul senator a executat aproape trei ani. Cazul parlamentarului marcase o dublă premieră în România – a fost primul ales adus cu mandat la DNA şi primul care a ajuns în arest în timp ce era senator. Cătălin Voicu a fost acuzat că a primit bani de la oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic pentru a interveni, prin intermediul fostului judecător de la instanța supremă Florin Costiniu, la magistrați și polițiști pentru a obține decizii favorabile în dosarele în care cei doi erau implicați.

 

Comisia penitenciarului Găești a recomandat eliberarea fostului senator, printre altele pe motiv că a scris șase cărți în închisoare. Între timp, s-a dat ordonanţa de urgenţă care anulează posibiltatea scurtării pedepselor în cazul deţinuţilor care au redactat lucrări ştiinţifice, iar tribunalul ceruse, la precedentul termen, înscrisuri care să ateste caracterul științific al acestor lucrări.

 

Senatorul a încercat să-i convingă pe judecătorii de la Tribunalul Dâmboviţa că aceste lucrări sunt făcute sub coordonarea unui procuror general şi acestea este unul dintre motivele pentru care ar trebui eliberat cu șase luni mai devreme.  Cinci dintre cărțile lui Voicu au fost girate de fostul procuror militar Dan Voinea.

 

Interesant este că deși în sala de judecată procurorii au invocat ordonanța de urgență a Guvernului privind cărțile scrise în penitenciare, judecătorii nu au ținut cont de ea. Alte argumente în favoarea eliberării sale au fost că s-a comportat ca un deţinut model, că a participat la activităţile din interiorul penitenciarului şi că mama lui este bolnavă.

 

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentRevoltă, la Fortus Iași. Muncitorii au blocat livrarea mai multor utilaje
Articolul următorIranul interzice celebrările „decadente” de Valentine's Day
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments