Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează miercuri, 2 martie 2016, cu începere de la ora 17:00, ședința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii. Evenimentul se va desfășura în Galeriile Pod-Pogor iar prelector va fi Mihai Fulger, redactorul-șef al Cinematecii Române, jurnalist, critic și selecționer de film, care va susține o conferință cu tema „Autorul total – Charlie Chaplin”.
Programul serii cuprinde și lansarea volumului „Un comic vede lumea: „Note de călătorie 1931-1932”, scris de faimosul artist Charlie Chaplin. Apărut la sfârșitul anului 2015 la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, volumul conţine impresiile lui Chaplin din călătoria efectuată între februarie 1931 şi iunie 1932 în Europa şi Asia după lansarea filmului „Luminile oraşului”. În timpul călătoriei, Chaplin a întâlnit personalităţi ca Winston Churchill, Mahatma Gandhi, Albert Einstein, H.G. Wells şi alţii, care au devenit sursă de inspiraţie pentru următoarele sale creaţii cinematografice.
Discuțiile pe marginea operei scrise ale lui Charlie Chaplin vor fi urmate de proiecția filmului „Luminile orașului/City Lights”, apărut în anul 1931, și de o dezbatere cu membrii Clubului Logos de la Colegiul „Mihai Eminescu”.
Sedința a XX-a din seria nouă a Prelecțiunilor Junimii este organizată în parteneriat cu Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Clubul Logos – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”.
Mai multe detalii: www.muzeulliteraturiiiasi.ro