Comisarul-şef de la Investigaţii Criminale Economice şi fostul şef al IPJ Timiş au fost reţinuţi

0
85

Comisarul-şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, Dumitru Pavel, şi fostul şef al Poliţiei Timiş Sorin Muntean au fost reţinuţi, luni seară, după audierile de la DNA Timişoara, şi conduşi în Arestul Poliţiei Timiş. Marţi, ei vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

La ieşirea de la audierile care au durat aproape şase ore, Dumitru Pavel a spus că a văzut o parte din dosar, dar că nu comentează mai mult de atât, în timp de Sorin Muntean nu a vorbit cu jurnaliştii. Cei doi au fost aduşi la audieri la DNA Timişoara luni după amiază în legătură cu dosarul de corupţie în care s-au făcut luni percheziţii.

Dumitru Pavel a declarat la intrarea în sediul DNA Timişoara că nu ştie despre ce este vorba şi că aşteaptă să se lămurească lucrurile la audierile în faţa procurorilor anticorupţie. Sorin Muntean a refuzat să răspundă la orice întrebare a presei. Sorin Muntean este, în prezent, ofiţer la departamentul Ordine Publică, fiind cercetat într-un alt dosar al DNA Timişoara şi pus la dispoziţie pe durata anchetei.

Procurorii DNA au efectuat, luni, percheziţii la Poliţia Municipiului Timişoara şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Potrivit surselor, se fac cercetări cu privire la suspiciuni de comitere a infracţiunilor de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

DNA a anunţat luni că procurorii au efectuat percheziţii în 13 locaţii situate în judeţul Timiş, dintre care două sunt sediile unor instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în 2015.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în anul 2015. În cursul zilei de 1 februarie 2016, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate în judeţul Timiş, dintre care două sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş. 

 

 

 

(Sursa: jurnalul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments