Corpul de Control al premierului intervine în cazul bebelușilor din județul Argeș, diagnosticați cu sindromul hemolitic uremic.
Guvernul verifică modalitatea în care este asigurat tratamentul medical acestor copii, dar și modul în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor.
„Astăzi, Corpul de Control al Primului Ministru a inițiat o acțiune de documentare (verificare) cu privire la modalitatea în care este asigurat tratamentul medical şi cu privire la modalitatea în care sunt investigate cauzele îmbolnăvirilor bebelușilor din județul Argeș.” se arată în comunicatul de presă al Guvernului.
„Acțiunea vizează respectarea procedurilor în unitățile medicale din Argeș şi din București, promptitudinea asistenței acordate şi modalitatea în care este realizată investigația epidemiologică. În subsidiar, vor fi avute în vedere şi posibilele infecții nosocomiale în cadrul unităților medicale din județul Argeș în care au fost internați inițial bebelușii.”, mai precizează Guvernul.
(Sursa: EuropaFM.ro)