Înainte să moară din cauza unui „infarct miocardic” neaşteptat în 14 februarie, fostul şef al agenţiei ruseşti de antidoping ar fi dorit să publice informaţii despre substanţele ilegale folosite în sporturi. Kamaiev este al doilea oficial al agenţiei care a murit în această lună.
Nikita Kamaiev, care a condus până în decembrie 2015 agenţia rusească de antidoping (RUSADA) implicată într-un imens scandal, l-a contactat pe jurnalistul David Walsh de la Sunday Times pentru a publica informaţii despre dopingul răspândit în lumea atleţilor şi muşamalizarea acestuia, a raportat duminică ziarul britanic.
„Aş dori să scriu o carte despre adevărata poveste a farmacologiei sportive şi a dopingului din Rusia existent încă din 1987, pe când eram un tânăr savant care lucra într-un laborator secret al Institutului de Medicină Sportivă al URSS”, a declarat el ziarului într-un email trimis în noiembrie 2015. „Am informaţii şi dovezi care nu au fost publicate niciodată.”
Fostul oficial în vârstă de 50 de ani nu s-a plâns niciodată de probleme cu inima înainte să sufere în urmă cu peste o săptămână un puternic infarct miocardic fatal, în timp ce schia.
Kamaiev şi alţi oficiali au demisionat în decembrie după ce Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a publicat un raport critic în care a acuzat Rusia de desfăşurarea unei practici susţinute la nivel de stat de înşelare şi corupţie în privinţa testelor standard aplicate atleţilor.
Al doilea deces
RUSADA şi laboratorul antidoping al Moscovei au fost suspendate în urma publicării raportului, susţine Deutsche Welle, şi atleţii ruşi au fost opriţi să participe la competiţiile internaţionale.
Rusia se străduieşte să ridice interdicţia aplicată atleţilor săi înaintea Jocurilor Olimpice de vară din Rio de Janeiro, ce vor avea loc în luna august.
Kamaiev a murit la scurt timp după ce un alt fost conducător al Agenţiei de Antidoping din Rusia, preşedintele fondator Viaceslav Sinev, a fost găsit mort. S-a anunţat că Sinev a decedat pe 3 februarie 2016, fără a se oferi niciun alt detaliu cu privire la cauzele morţii sale. Sinev a demisionat din funcţie în 2010.
(Sursa: Epoch Times România)