Deputatul PSD Constantin Adăscăliței refuză să mai demisioneze din Parlament

0
80

Deputatul Constantin Adăscăliţei a anunţat, luni, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că îşi retrage demisia din funcţia de deputat, înregistrată în data de 15 decembrie 2015.

Deputatul PSD Constantin Adăscăliţei şi-a depus cererea de demisie din Parlament în 15 decembrie 2015, cu specificaţia că aceasta devine efectivă începând cu data de 1 februarie 2016.

 

„Urmare a abuzurilor repetate efectuate de Agenţia Naţională pentru Integritate, ce duce în eroare Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi a presiunilor exercitate asupra mea, îmi depun demisia din funcţia de deputat începând cu data de 1 februarie. Menţionez că acest abuzuri se referă la invocarea în mod abuziv a faptului că raportul ANI a rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de pe 23.03.2015, deşi acesta rămăsese definitiv prin hotărârea Curţii de Apel Iaşi, la 4 octombrie 2012, şi pus în executare la Consiliul Judeţean Iaşi la acea vreme. Se cere aplicarea unei sancţiuni de două ori pentru aceeaşi faptă”, a scris Adăscăliţei în demisia sa.

 

Cererea de retragere a demisiei se află pe ordinea de zi de luni a Biroului permanent al

 

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentGazprom, dată în judecată pentru anularea proiectului South Stream
Articolul următorRusia a transferat în Siria noile avioane Su-35S
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments