Firma de casă de la Spitalul Sf. Spiridon: dacă nu are autorizaţie, de ce i s-a mai dat contractul? În urma materialului 7EST prin care se dezvăluia faptul că firma Tech Confort a primit contractul de ignifugare la Spitalul Sf. Spiridon, ISU a controlat unitatea şi societatea. Au fost date amenzi de 3.500 de lei.
După ce 7EST a arătat pericolul pe care îl reprezintă societatea Tech Confort, cea care a câştigat contracte de 200.000 de lei pentru lucrări de ignifugare la pavilionul UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi a luat măsuri.
Mai multe nereguli
Reprezentanţii ISU au efectuat o serie de controale care, culmea, au scos la iveală alte nereguli. Controlul a reconfirmat informaţiile 7EST, conform cărora Tech Confort nu este autorizată să efectueze lucrări de ignifugare şi, ca noutate, nu are autorizaţie de securitate. În total, au fost aplicate trei amenzi, în valoare de 3.500 de lei.
„S-a constatat că firma nu are autorizaţie pentru lucrări de ignifugare, dar poate subcontracta aceste lucrări. Din comisia de recepţie va face parte şi un membru de la ISU. Se va şti atunci dacă s-au respectat toate condiţiile. În schimb, a fost aplicată o amendă de 2.500 de lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate pentru Clinica I. Fără această autorizaţie, clădirea nu poate fi pusă în funcţiune. O amendă de 500 de lei s-a dat pentru exploatarea cu improvizaţii a instalaţiilor electrice la atelierul electricienilor. Altă amendă de 500 lei s-a dat la etajul patru de la Chirurgie Vasculară. Au fost observate contacte imperfecte, fără protecţie, fire neizolate”, a precizat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt ISU Iaşi.
Managerul e tare supărat
Contactat de 7EST, Ioan Bârliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon, a avut o ieşire nervoasă. „Dumneavoastră sunteţi de la Poliţie? Nu am niciun comentariu, totul este perfect legal. Sunt foarte mulţumit (de lucrările Tech Confort –n.r). Societatea lucrează cu depline forme legale, deţine autorizaţii pentru tot ce face. Activitatea este calitativ bună, semnalată de dirigintele de şantier şi apreciată de către conducerea spitalului”, a spus Bârliba.
Citește și Afacerile „Spiridon”-Tech Confort au ajuns în faza incendiară: Bârliba, ne dai foc?
Patronul e mut
Administratorul societăţii Tech Confort, Gavriil Miron, a declarat că nu are cunoştinţă de amenzi: „Sunteţi informat greşit în tot ceea ce spuneţi. Nu are rost să discut.” În ultimii ani, Tech Confort a primit 22 de contracte atribuite direct de spital.