Elevii şi preşcolarii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa intersemestrială şi se vor întoarce la cursuri luni, 15 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Semestrul al doilea este structurat astfel: cursuri de luni, 15 februarie, până vineri, 22 aprilie; vacanţa de primăvară de vineri, 22 aprilie, până marţi, 3 mai. Cursurile vor continua de miercuri, 4 mai, până vineri, 24 iunie. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 25 iunie, şi se va încheia duminică, 11 septembrie, transmite Radio Iași.
Săptămâna ‘Şcoala Altfel’ va rămâne în aceeaşi perioadă: 18 – 22 aprilie. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se vor încheia la 3 iunie, iar ale ultimei clase de gimnaziu la 17 iunie.
(Sursa: radioiasi.ro)