Fostul șef al IPJ Timiș, arestat preventiv pentru 30 de zile

0
99

Foto: sursadevest.ro

Curtea de Apel Timişoara (CAT) a decis arestarea pentru 30 de zile a fostului şef al IPJ Timiş, Sorin Muntean, iar pentru comisarul şef Pavel Dumitru, şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, arest la domiciliu. Pe numele omului de afaceri Iulian Boţ, CAT a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

 

Decizia CAT poate fi atacată cu contestaţie. Celor trei urma să le expire, la miezul nopţii de marţi, termenul de 24 de ore de reţinere pe bază de Ordonanţă, dispus luni, de DNA, după audieri.

 

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Marin Bîlc, avocat în cadrul Baroului Timiş.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara l-au reţinut pe Muntean pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (două infracţiuni), favorizarea făptuitorului; pe Pavel, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la luare de mită, iar pe Boţ – pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (patru infracţiuni) şi cumpărare de influenţă (două infracţiuni).

 

De asemenea, Bîlc este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă (două infracţiuni), instigare la dare de mită (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.

 

„Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că, în cursul anilor 2011 – 2013, inculpatul Boţ Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse. Activitatea infracţională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste două milioane lei, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate către bugetul de stat”, se arată în comunicatul citat.

 

Totodată, DNA susţine că „activităţile infracţionale ale grupării coordonată de inculpatul Boţ Iulian s-au bucurat de sprijinul şi protecţia inculpaţilor Muntean Sorin Petru şi Pavel Dumitru, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, respectiv şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a grupului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani”.

 

În acest sens, aceştia ar fi racolat în cadrul grupului alţi ofiţeri de poliţie şi ar fi coordonat activităţile infracţionale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura afaceristului timişorean o soluţie favorabilă în dosarul în care era cercetat.

 

„Totodată, inculpaţii Muntean Sorin Petru şi Pavel Dumitru au efectuat demersuri în vederea diseminării, către inculpatul Boţ Iulian, a înscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei şi au conceput împreună cu ceilalţi membri ai grupării, o strategie de înlocuire a documentelor contabile relevante menită să schimbe situaţia juridică dedusă cercetărilor. Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracţional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiş, persoană de încredere a inculpaţilor Muntean Sorin Petru şi Boţ Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor”, se arată în comunicatul DNA.

 

Potrivit procurorilor anticorupţie, rolul omului de afaceri a fost acela „de a asigura suport financiar fiecărui membru atras şi implicat în activitatea infracţională, de a identifica martori şi de a depune înscrisuri de natură să confirme susţinerile stabilite în cadrul strategiei de apărare’, în timp ce scopul urmărit de avocat a fost acela ‘de a ascunde activitatea infracţională evazionistă derulată prin cele două societăţi controlate de Boţ, de a diminua consecinţele financiar-fiscale produse prin aceasta şi, eventual, de a implica răspunderea penală a altor persoane decât a sa”.

 

„Concret, în perioada 2013-2016, inculpatul Boţ Iulian a remis inculpaţilor Muntean Petru Sorin, Pavel Dumitru, câte 7 000 euro şi altor două persoane (un ofiţer de poliţie-denunţător în cauză şi un contabil neidentificat până în prezent) sumele de 3 500 euro, respectiv 2 000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în aşa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa. De asemenea, inculpaţii Muntean Petru Sorin şi Bîlc Marin l-au determinat pe inculpatul Boţ Iulian să-i remită suma totală de 1 500 euro denunţătorului pentru ca acesta din urmă să îşi îndeplinească atribuţiunile de serviciu în direcţia indicată de membrii grupului infracţional. În contextul menţionat mai sus, inculpatul Pavel Dumitru a pretins pentru sine şi pentru altă persoană câte 2 000 euro, sume pe care le-a primit printr-un intermediar, în considerarea influenţei pe care a presupus că o avea asupra persoanelor care instrumentau cauza penală respectivă”, precizează DNA în comunicatul citat.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments