Starea unui alt copil internat la Spitalul „Marie Curie” cu sindrom hemolitic-uremic s-a agravat brusc, după ce în cursul nopţii a murit unul dintre bebeluşii din Argeş infectaţi cu o bacterie periculoasă.
Şeful Secţiei de terapie intensivă, Radu Tăbăcaru: „În cursul nopţii am pierdut unul dintre pacienţi. A fost un eveniment acut, bănuim că este vorba de o sângerare cerebrală, evoluţia a fost dramatică, fulgerătoare, cu parcurs de câteva zeci de minute. Ironia sorţii face ca la foarte scurt timp după ce s-a stins primul pacient, un al doilea să aibă o evoluţie izbitor de asemănătoare, cu degradarea bruscă şi severă, violentă, a stării generale. El a fost ieri intubat, resuscitat, este în momentul de faţă ventilat de aparatele de respiraţie artificială.”
4 din cei 10 bebeluşi internaţi la Spitalului „Marie Curie” cu infecţie digestivă gravă, sunt în continuare la terapie intensivă, cu pronostic rezervat din partea medicilor. În cazul celorlalţi 6, aflaţi în secţie de nefrologie, pronosticul este mai optimist.
Nu se ştie deocamdată de ce s-au îmbolnăvit copiii din Argeş.
Rezultatele probelor recoltate din portocale dintr-un lanţ de magazine din judeţ sunt negative, potrivit unor surse din Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară.
Direcţia de Sănătate Publică Argeş a precizat, astăzi, că nu s-au găsit probleme nici la apă – de la robinet sau îmbuteliată – care s-a dovedit a fi potabilă şi, nici la laptele praf din farmacii – care corespundea standardelor în vigoare.
La Spitalul de Pediatrie din Piteşti, pe unde au trecut copiii bolnavi, nu există nici-un focar de infecţie, a subliniat directorul unităţii, Vasile Stan.
Între timp, continuă ancheta declanşată de poliţie în acest caz, iar Avocatul Poporului, care s-a autosesizat, monitorizează permanent situaţia.
(Sursa: radioiasi.ro)