LINȘAJUL MEDIATIC stalinist la care a fost supusă judecătoarea care a avut „tupeul” să-l condamne la închisoare pe Dan Voiculescu

0
107

Judecătoarea Camelia Bogdan acuză că a fost „linşată mediatic” după condamnarea lui Dan Voiculescu şi cere CSM să îi apere reputaţia profesională.

 

Şefa completului care l-a condamnat la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, în dosarul ICA, judecătoarea Camelia Bogdan de la Curtea de Apel Bucureşti, a făcut apel la Consiliul Superior al Magistraturii să-i apere reputaţia profesională, în contextul în care este supusă unui campanii denigratoare desfăşurate împotriva sa de postul Antena 3, ziarul Jurnalul Naţional şi de portalul Lumea Justiţiei.

 

Portretizată drept o „judecătoare coruptă” care scapă de „pârnaie” numai datorită faptului că este „parteneră de execuţii” cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Camelia Bogdan acuză „un adevarat linşaj mediatic, linşaj ce aminteşte de campaniile duse de presa subordonată regimurilor totalitare”.

 

„În mod firesc, am încercat să înţeleg care au fost motivele pentru care domnii jurnalişti m-au acuzat că aş fi pasibilă de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, spălare de bani, conflict de interese şi vreo potenţială stare de incompatibilitate”, scrie judecătoarea în documentul trimis CSM.

 

Camelia Bogdan a evidenţiat că principalii jurnaliştii angajaţi azi „într-o campanie furibundă de denigrare” a sa după condamnarea lui Dan Voiculescu şi-au schimbat în mod radical abordarea faţă de posibilele fapte ce ar fi fost comise de către acesta. Dacă în trecut au publicat articole critice la adresa lui, ulterior s-a putut remarca „o schimbare de 180 de grade”.

 

„Nu îmi pot explica motivaţia acestora”, a adăugat judecătoarea, făcând referire la jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu, Adina Anghelescu şi Răzvan Savaliuc.

 

„Domnul Mugur Ciuvică, altfel un critic constant al condamnatului Dan Voiculescu înainte de 2005, a participat la tranzacţii comerciale alături de membrii familiei lui Dan Voiculescu, astfel încât există serioase suspiciuni asupra lipsei domniei sale de obiectivitate. Pe de altă parte, domnul Mihai Gâdea, realizator al emisiunii Sinteza Zilei, are o datorie de 785.000 lei la Dan Voiculescu (conform declaraţiilor de avere ale acestuia), supusă executării silite prin poprire în contul datoriei pe care acesta din urmă o are la bugetul de Stat”, a continuat Camelia Bogdan.

 

Astfel, judecătoarea a ajuns la concluzia că „principalii jurnalişti implicaţi în linsajul mediatic” împotriva sa „îi sunt datori, direct ori indirect, într-o formă ori alta” patronului Antenelor.

 

„Solicit autorităţilor abilitate să îmi apere reputaţia profesională şi să ia măsuri de urgenţă pentru perimarea linşajului mediatic dus la extrem la care sunt supusă în mod periodic. Vă rog să constataţi că afirmaţiile defăimătoare la adresa mea au caracter repetat, iar unele dintre acestea sunt de o gravitate extremă şi afectează în mod cert reputaţia mea profesională, dar şi imaginea sistemului judiciar în ansamblul său, întrucât se induce ideea că nu am respectat procedurile judiciare în exercitarea atribuţiilor de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, că instrumentarea cauzelor poate fi influenţată de anumite instituţii, ceea ce presupune, în mod logic, faptul că magistraţii au încălcat legea, ori „execută comenzi”, se mai arată în documentul citat.

 

Pe lângă cererea de apărarea a reputaţiei profesionale trimisă la CSM, Camelia Bogdan a subliniat că îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în judecată pe aceşti jurnaliştii care i-au adus „grave prejudicii morale”.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments