Procurorii DNA au dispus joi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de deputatul Mădălin Voicu, în dosarul în care parlamentarii nu au încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia.
Potrivit unor surse judiciare, cauţiunea ar fi de 500.000 lei.
Deputatul Mădălin Voicu s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul în care parlamentarii nu au încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia.
La intrare în sediul DNA, Mădălin Voicu nu a dorit să facă declaraţii presei.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut miercurea trecută sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani, toate în formă continuată.
(Sursa: radioiasi.ro)