Mii de profesori, elevi și părinți au cerut în stradă demisia premierului ungar Viktor Orban

0
80

Peste 10.000 de profesori, elevi şi părinţi nemulţumiţi de politica Guvernului Ungariei în domeniul educaţiei au protestat sâmbătă la Budapesta.

 

Protestatarii au purtat pancarte cu mesajul „Eliberaţi ţara! Eliberaţi şcoala!” şi au scandat lozinci la adresa premierului: „Orban pleacă!”, informează AFP.

 

Nemulţumirile profesorilor au început în noiembrie anul trecut, când o prestigioasă unitate de învăţământ din oraşul Miskolc a dat publicităţii o scrisoare deschisă în care a denunţat reformele guvernului privind educaţia.

 

Ulterior, peste 700 de şcoli şi 30.000 de profesori şi părinţi şi-au exprimat susţinerea pentru acest demers. Săptămâna trecută peste 5.000 de profesori, părinţi, elevi şi studenţi au participat la o manifestaţie de protest în stradă în oraşul Miskolc.

 

Guvernul de dreapta al premierului Viktor Orban a iniţiat, imediat după venirea la putere în 2010, o serie de reforme în sistemul public de educaţie. Şcolile au fost puse sub controlul unei agenţii de stat, KLIK, a fost introdus un CV naţional, materia de studiu a fost centralizată şi elevilor le-a fost impusă o normă de ore.

 

„Sunt probleme cotidiene, de la faptul că nu avem creta la faptul că profesorii sunt supraîncărcaţi, la fel şi elevii care trebuie să petreacă mai mult timp studiind decât adulţii care merg la muncă”, a declarat sâmbătă pentru AFP Oliver Pilz, profesor la şcoală superioară din Miskolc.

 

Potrivit AFP, aceasta este cea mai importantă manifestaţie antiguvernamentală din Ungaria din anul 2014, când ideea de a impune un impozit pe utilizarea Internetului a scos în stradă zeci de mii de persoane.

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments