Scandal penibil la Universitatea Tehnică. Pe adresele alegătorilor a fost trimis un mail în numele profesorului Dan Caşcaval, unul dintre candidaţi. Acesta neagă implicarea şi ameninţă că se va adresa procurorilor.
Alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii Tehnice din Iaşi au scos la iveală jocul murdar din cadrul competiţiei dintre candidaţi. O victimă a acestor jocuri este profesorul Dan Caşcaval.
Diversiunea din mesaj
La începutul lunii februarie, toţi profesorii din Universitate au primit un mail prin care este anunţat programul de management al candidatului Dan Caşcaval. Mai precis, de pe un cont care nu-i aparţine acestuia, [email protected], au fost transmise mai multe informaţii false care nu sunt asumate de profesor.
Conform mail-ului, Caşcaval ar fi spus că e timpul generaţiei tinere şi că Universitatea ar trebui să renunţe „la garda veche”. Toate acestea, înainte de alegeri, cu scopul de a-l destabiliza pe candidatul Caşcaval. În consecinţă, profesorul a promis că va depune o plângere la DIICOT, pentru identificarea persoanei care deschis contul fals. „Azi dimineaţă, pe la 7.30 am fost anunţat de colegi că au primit mail-ul. Nu-mi aparţine. Acolo se vorbea de planul meu de management. Însă, nu-mi aparţine. Eu am ales să-l fac public abia vineri. Plus că sunt multe greşeli gramaticale. S-au prins colegii mei că nu poate să-mi aparţină respectivul text. Au vrut să arate că am eu ceva cu profesorii mai în vârstă şi că vreau să fac loc generaţiei tinere”, a declarat Caşcaval care a spus că nu poate bănui pe cineva anume pentru gest. El a declarat că astfel de activităţi au fost identificate şi la alegerile de acum patru ani.
Profesorul Caşcaval s-a trezit că vorbeşte altcineva în numele său
Acuzatul spune că a păţit la fel
Surse din cadrul universităţii îl indică drept posibili autori ai mail-ului partizani ai profesorului Alexandru Sălceanu, şi el înscris în competiţia pentru funcţia de rector. Acesta a negat ipoteza şi a explicat că nu are nicio legătură cu mail-ul şi că, mai mult, a primit acelaşi tratament. „Eu nu am vrut să spun nimic pentru că am considerat că este sub demnitatea mea. În noapte de sâmbătă spre duminică am primit un mail semnat de un oarecare Mircea Ivănescu, un nume inventat. Mi s-a sugerat că ar fi bine să nu candidez, pentru că în 2011 am declarat că nu sunt interesat de candidatură. Atunci exista alt context. Acum cred că este o alegere oportună. Consider că sunt interese exterioare facultăţii. Nu se doreşte un rector neşantajabil ”, a spus profesorul Sălceanu.
Giurma: „E lipsă de caracter”
Actualul rector susţine că nu este de acord cu astfel de tertipuri şi că cel care a trimis mail-ul este o persoană lipsită de caracter. „Nu mă bag în campania lor. Înscrierile se fac până vineri. Cert este că cine a făcut aşa ceva este o persoană lipsită de caracter”, a declarat Ion Giurma.
Pentru funcţia de rector s-au anunţat deocamdată drept candidaţi profesorii Dan Caşcaval, Alexandru Sălceanu şi Cornel Munteanu. Alegerile sunt programate pentru data de 22 februarie.
Declarația integrală a profesorului Dan Cașcaval
„Am crezut şi cred încă, în naivitatea mea, că eleganța trebuie să ne însoţească paşii, indiferent de etapa în care ne găsim. Am crezut şi în reciprocitatea eleganţei, mai ales în această perioadă a unor alegeri academice.
Astăzi aţi primit un mesaj care mă declară expeditor. Doresc să vă spun că nu am nici cea mai vagă legătură cu mesajul, cu ideile transmise sau cu planul managerial ataşat acelui mesaj. Niciodată nu am făcut vreo diferenţiere între generaţii (aşa cum se subliniază în mesaj), mai ales că eu am fost crescut şi susţinut de un Profesor pe care îl respect, pe care îl doresc lângă mine, cu care lucrez încă, deşi au trecut 10 ani de la pensionarea să.
S-a speculat mult, mai ales în acest mesaj, cum că aş fi continuatotul cuiva, iar planul managerial „prezentat” este clar în această direcţie. Cei care mă cunosc, şi nu sunt deloc puţini colegii din universitate, ştiu că am o cu totul altă viziune, un alt mod de a acţiona sau reacţiona.
Aşa cum am afirmat pe site-ul personal, am considerat elegant să îmi postez Programul managerial la finalul perioadei de depunere a dosarelor de candidatura (fapt speculat de „prieteni” prin transmiterea aceslui mesaj). Îmi păstrez această linie şi, la momentul respectiv, veţi putea observa diferenţele nete dintre ceea ce aţi primit astăzi şi ceea ce ne-am propus noi, o echipă împreună cu Dumneavoastră. De altfel, Planul managerial pe care l-am realizat este depus deja la Biroul electoral al universităţii, odată cu dosarul de candidatură.”
Cred încă în eleganta unor alegeri care sunt academice. Este posibil că zilele viitoare să îmi confirme, din nou, cât de naiv sunt. Dar voi rămâne la fel.
În acelaşi timp, am iniţiat demersurile pentru sesizarea organelor competente privind furtul de identitate, deoarece, dincolo strict de persoana mea, în acest moment ne aflăm într-o etapă importantă din viaţa universităţii şi faptele pot fi denaturate în mod premeditat.”