Noul prefect al judeţului Iaşi, Marian Grigoraș, va fi instalat oficial în funcție duminică dimineaţă

0
314

Noul prefect al judeţului Iaşi va fi instalat oficial duminică dimineaţă, pe noua funcţie. Marian Grigoraș a fost numit temporar pe funcţia de prefect al judeţului Iaşi, post vacant după demisia lui Dan Cârlan din luna decembrie a anului trecut. Fostul director al OPC s-a prezentat ieri la birou, după ce decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial.

 

Grigoraș a fost numit prefect în urma şedinţei de Guvern de miercuri. Executivul a decis să schimbe aproape jumătate din prefecţii din întreaga ţară. Instalarea oficială va avea loc duminică, 21 februarie, de la ora 10:00, la sediul Prefecturii Iaşi. Investitura va fi făcută de un reprezentant al Guvernului.

 

Conform CV-ului sau, Marian Grigoras s-a născut în 1978, la Podu Turcului, în judeţul Bacău. A terminat Facultatea de Drept la Universitatea Petre Andrei din Iaşi în anul 2003 şi Facultatea de Filosofie – specializarea Asistență Socială, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în anul 2005. Din ianuarie 2006, până în decembrie 2007 a fost jurist la Terom SA, iar din ianuarie 2008, până în octombrie 2012 a ocupat funcţia de jurist la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. Din octombrie 2012, până în octombrie 2014 a fost comisar şef la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord Est, care are în subordine 6 judeţe. Din octombrie 2014 – până recent, a fost comisar superior la Comisariatul Judeţean.

 

„Numirea că prefect este temporară, prin detaşare de pe postul de comisar ocupat. Postul vechi se păstrează până la revenirea pe funcţie. O perioadă am fost şi lider sindical al salariaţilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Iaşi. La Comisariatul Regional am avut în subordine 70 de comisari, iar în perioada respectivă, regionala a fost pe primul loc ca activitate, între cele opt structuri regionale existente la nivel naţional. Începând cu alegerile europarlamentare din 2007, am făcut parte din toate birourile electorale organizate pentru toate tipurile de alegeri, ocazie cu care am fost şi purtător de cuvânt ale birourilor”, a menţionat Marian Grigoraș.

 

Postul de prefect a rămas vacant pe 4 ianuarie, după ce Dan Cârlan şi-a prezentat demisia din funcţie. Acti­vitatea instituţiei a fost coordonată pe durata interimatului de către subprefectul Bogdan Abalaşi.

 

(Sursa: bzi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments