Biroul Europei centrale şi orientale a Agenţiei Universitare a Francofoniei, ale cărui obiective principale sunt de a dezvolta cooperarea universitară francofonă la nivel mondial, de a sprijini instituţiile universitare şi actorii acestora şi de a fi activ pe scena internaţională, propune o serie de oportunităţi de mobilitate internaţională extrem de interesante pentru studenţii şi cercetătorii din toate sectoarele disciplinare.
Este vorba despre dispozitive de excelenţă, care reprezintă un veritabil atu pentru parcursul universitar şi în vederea inserţiei profesionale.
O prezentare detaliată a programelor propuse de această instituţie va avea loc vineri 26 februarie 2016 ora 11.00 în sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar publicul interesat va beneficia de consiliere în vederea elaborării dosarului de candidatură pentru una dinte numeroasele burse prezentate.