Aproximativ o mie de persoane din Galaţi, Brăila şi Focşani au participat sâmbătă la o manifestaţie, organizată de Alianţa Evanghelică din Galaţi, în semn de solidaritate cu familia Bodnariu, dar şi cu alte familii din Norvegia ai căror copii au fost luaţi de către instituţia pentru protecţia copiilor – Barnevernet, informează Agerpres, citează România Liberă.
Oamenii au ascultat discursurile mai multor pastori din Galaţi, Brăila şi Vrancea şi au afişat pancarte în culorile drapelului Norvegiei, pe care erau inscripţionate, în română şi engleză, mesaje precum: „Norvegia, înapoiază copiii familiei Bodnariu”, „Locul copiilor este în familie”, „Susţinem familia Bodnariu”, „Românii cred în valoarea familiei”, „Nu vreau să mă despart niciodată de mami şi tati”.
La finalul mitingului, care a fost paşnic, cei prezenţi au semnat o rezoluţie ce cuprinde opt puncte şi pe care Alianţa Evanghelică din Galaţi o va înainta autorităţilor locale şi centrale şi prin care se reiterează dorinţa reîntregirii familiei Bodnariu.
(Sursa: romanialibera.ro)