Celebrul fond de rezervă aflat la dispoziţia primarului este portofelul din care acesta plăteşte, teoretic, nişte urgenţe. Suma nu este mare, raportat la restul bugetului, dar este perfectă pentru a susţine acţiuni de imagine n Dovada că fondul de rezervă este şi o puşculiţă electorală este evoluţia cheltuielilor din acesta în timp, mai ales în anii cu alegeri. După ce bugetul din 2016 prevedea 10 milioane de lei în fondul de rezervă, scandalul a condus la reducerea sumei la 3,9 milioane de lei.
O banală analiză asupra evoluţiei în timp a cheltuielilor din fondul de rezervă aflat a dispoziţia primarului Iaşului arată că acestea au crescut mereu în anii electorali. De la alegerea lui Gheorghe Nichita în primul mandat, în 2004, au urmat ani cu sume modeste cheltuite. Fondul de rezervă crește ca Făt Frumos în 2008, apoi timp de doi ani sumele prevăzute sunt zero.
În 2016, an electoral în care Mihai Chirica vânează fotoliul de primar, fondul de rezervă prevăzut iniţial avea o sumă record: 10 milioane de lei. Doar scandalul din jurul acestei sume a făcut ca aceasta să fie redusă la 3,9 milioane de lei. Este prea devreme pentru a şti câţi bani vor fi cheltuiţi în acest an din această rezervă aflată la dispoziţia primarului.
Mihai Chirica, o mică baie de mulțime la „Cuplurile de aur”, una dintre cele mai de succes acțiuni de imagine ale Primăriei
2004: 6 milioane, dar s-au cheltuit vreo 900.000 de lei
Viceprimar din anul 2003, lăsat primar interimar prin plecarea lui Constantin Simirad ca ambasador în Cuba, Gheorghe Nichita a avut la dispoziţie, în anul 2004, un fond de rezervă generos chiar şi pentru standardele actuale: 6 milioane de lei. Suma cheltuită, însă, a fost mult mai mică: sub 1 milion de lei.
Cheltuielile în următorii doi ani a fost modestă: 247.000 în 2005, respectiv 136.000 în 2006. Surprinzător, în anul 2007, an care nu a fost niciun scrutin electoral, nu s-a cheltuit niciun leu din fondul de rezervă. Un an mai târziu, 2008, primul în care Gheorghe Nichita a fost reales, Primăria a utilizat din acel fond 553.040 de lei.
Doi ani cu 0 lei
După 2008, suma cheltuită din fondul de rezervă a fost zero, doi ani la rând: 2009 şi 2010. În 2011, s-au cheltuit 126.810 de lei, pentru ca un an mai târziu, în 2012, suma să fie de 10 ori mai mare: 1,275 milioane de lei. În 2012, Gheorghe Nichita a fost reales în funcţia de primar.
În 2013, fondul utilizat a fost de 1,026 milioane de lei, iar în 2014, an cu alegeri prezidenţiale, s-au cheltuit 1,405 milioane de lei. În anul 2015, suma totală cheltuită a fost una record: aproape 6 milioane de lei. Pentru anul 2016, bugetul prevedea un fond de rezervă de 10 milioane de lei, dar scandalul iscat de această sumă stabilită într-un an electoral a temperat pretenţiile la doar 3,9 milioane de lei.
Marius Dangă, PNL, crede că, în mai, Zilele Tineretului vor fi spectaculoase
Explicaţiile
Conducerea Primăriei Iaşi susţine că fondul de rezervă are destinaţie menţionată în lege. În plus, acesta poate fi stabilit la 30 de milioane de lei în cazul Iaşului, fără ca banii să fie obligatoriu cheltuiţi.
„Putem merge până la 5% din buget în fondul de rezervă al primarului. Asta nu înseamnă că şi cheltuim aceşti bani. Îi avem puşi deoparte pentru urgenţele stabilite prin lege: acoperă nevoi urgente, cum ar fi dacă zboară acoperişul unei şcoli, ai o executare în instanţă şi rişti să-ţi fie blocate conturile, se prăbuşeşte o clădire etc. Nu este ca în cazul fondului de rezervă aflat la dispoziţia primu-ministrului. În acel caz, premierul dirijează unde vrea banii. Aici răspund în faţa Consiliului Local, prin CL se dirijează banii, ei au o destinaţie bine stabilită”, a explicat primarul interimar Mihai Chirica.
Acesta spune că ar putea utiliza fondul de rezervă din acest an pentru realizarea unor proiecte europene. „Dacă mă trezesc în iunie că trebuie să facem documentaţii pentru proiecte pe axa 4, de unde iau atunci banii? Să stau să mă milogesc atunci? M-am gândit acum că-mi trebuie sumele acelea şi le am deoparte”, a mai spus Mihai Chirica.
Argumente pentru buget electoral
Consilierii liberali susţin că fondul de rezervă aflat la dispoziţia primarului este un buget electoral de rezervă. „Chiar dacă faci comparaţie cu fondul de rezervă al prim-ministrului, rezultă că este buget electoral. De ce? Este adevărat că premierul face ce vrea cu acei bani, fără a trece prin vot. Dar, cât timp în CL ai majoritate, şi în acest caz faci ce vrei cu banii”, spune consilierul Marius Dangă. Liberalul susţine că staff-ul de campanie al lui Mihai Chirica are răgaz să se gândească la evenimente, având deja un buget asigurat.
Citește și EXCLUSIV. Pușculița lui Pușcașu: RATP suporta costurile, Unistil lua profitul
„Alegerile au loc înainte de luna a şasea, când poţi face rectificare şi include ceva pentru a plăti de la bugetul local. Dacă mie îmi trece prin cap să fac un eveniment în plină campanie electorală, pot să-l fac liniştit. Daca nu ai avea fond de rezervă, nu ai putea finanţa, pentru că bugetul este fix, stabilit la început de an. Daca ai, faci un proiect prin care se realizează un parteneriat pentru finanţarea unui eveniment, înainte de luna a şasea, şi ai cu ce plăti. Sunt absolut convins că pe 2 mai, când este Ziua Tineretului, vom avea un eveniment la Iaşi, care nu este prins în bugetul pe 2016. Vom vedea dacă m-am înşelat sau nu”, a mai spus Marius Dangă.
Evoluţia fondului de rezervă între 2004 şi 2016 (sume cheltuite)
2004: 960.000 lei
2005: 247.000 lei
2006: 236.000 lei
2007: 0
2008: 553.040 lei
2009: 0
2010: 0
2011: 126.810 lei
2012: 1.275.000 lei
2013: 1.026.000 lei
2014: 1.405.000 lei
2015: 5.944.000 lei
2016: prevăzut 3.900.000 lei