Război total în justiție între ApaVital și una dintre cele mai mari firme de consultanță din lume

0
107

ApaVital SA Iași se luptă în instanță cu una dintre cele mai mari companii de consultanţă din lume. Războiul a început pe marginea licitaţiei privind contractarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea viitoarelor proiecte de investiţii în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 care trenează de un an şi jumătate din cauza contestaţiilor. Multe dintre acestea sunt depuse de compania Louis Berger, scrie „Ziarul de Iași”.

 

„S-a contestat fiecare pas, cât de mic, pentru motivele cele mai absurde. Ba Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ba Curtea de Apel, ba din nou CNSC. Deja nu mai este vorba de nemulţumirea unui participant la o licitaţie, ci de rea-voinţă. Îi vom da în judecată pe cei de la Louis Berger, pentru că nu fac decât să blocheze procedura. Este una din practicile care au dus la scăderea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Cineva trebuie să-i tragă la răspundere. Vom solicita executarea garanţiei de participare (un milion de lei, n.r.). În plus, vom cere daune morale şi daune dacă vreo comună nu va reuşi să-şi implementeze proiectul de aducţiune a apei din cauza întârzierii“, a declarat directorul ApaVital, Ion Toma.

 

Contractul scos la licitaţie de ApaVital în iulie 2014 are o valoare estimată de 82 milioane lei. Câştigătorul licitaţiei urmează să realizeze proiectele tehnice din cadrul POIM, să asigure asistenţa tehnică pentru managementul proiectului şi supervizarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, ca şi a celor de construcţie a staţiilor de epurare sau tratare a apei potabile.

 

Citește mai mult AICI

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments