Șefi de poliţie din Timiş, reținuți pentru luare de mită

0
85

Foto: pressalert.ro

Doi şefi de poliţie din Timiş şi-au petrecut noaptea în Arestul colegilor de la judeţ, după ce au fost reţinuţi pentru luare de mită.

 

Potrivit procurorilor anticorupţie, șeful Serviciului de Investigarea Criminalitatii Economice din Timiș, comisarul şef Dumitru Pavel şi fostul şef al IPJ Timiş, comisarul şef Sorin Muntean ar fi intervenit în favoarea liderului unui temut clan de romi din Lugoj, pentru a-i rezolva un dosar de evaziune fiscală. Instanţa va decide marți dacă-i va aresta sau nu pe cei doi oameni ai legii.

 

Procurorii susţin însă că șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, comisar șef Dumitru Pavel și fostul șef al IPJ Timiș, comisar șef Sorin Muntean ar fi intervenit în favoarea lui Iulian Bot, zis Viscol, lider al unui temut clan de romi din Lugoj într-un dosar de evaziune fiscală. În schimb ar fi primit o şpagă de câteva mii de euro.

 

În urma audierilor, procurorii au decis să-i reţină pe cei doi oameni ai legii. Sorin Muntean a fost pus sub acuzare pentru luare de mită și instigare la dare de mită în timp ce Dumitru Pavel e cercetat pentru luare de mită. Şi şeful clanului de romi din Lugoj a fost scos încătuşat de la audieri şio e acuzate de dare de mită.

 

Cei trei şi-au petrecut noaptea în Arestul Poliţiei Timiş.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments