Senatoarea Doina Anca Tudor este urmărită penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru complicitate la luare de mită. Ea este anchetată în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, a fost reţinut pentru luare de mită, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Daniel Tudor urmează să fie prezentat vineri Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile, iar Ovidiu Marian va fi prezentat cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile, transmite Radio Iași.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunţător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
„Suma de bani amintită a fost remisă lui Daniel Tudor în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două tranşe, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Tudor, senator, persoană care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa, cât şi scopul pentru care erau remise aceste sume de bani. De precizat este faptul că iniţial, inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin acelaşi intermediar, suma de 3 milioane de euro”, susţin procurorii.
DNA arată că, în urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, Daniel Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.
(Sursa: radioiasi.ro)