Un bărbat care şi-a lăsat maşina cu un anunţ de vânzare într-o parcare amenajată a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută, joi dimineaţa.
Ieşeanul şi-a lăsat autoturismul Dacia Lodgy pentru a fi vândut, iar a doua zi dimineaţă l-a găsit fără roţi şi a depus o plângere la poliţie.
„Poliţiştii au primit o plângere de la un ieşean despre faptul că în noaptea de miercuri spre joi i-au fost furate roțile autoturismului său înmatriculat în Germania. Poliţiştii au început în acest sens cercetările pentru identificarea hoţilor şi recuperarea prejudiciului”, a declarat comisarul şef Mădălin Țăranu, din cadrul Poliţiei Iaşi, pentru ziaruldeiasi.ro.
Proprietarul a venit cu alte roți pe care le-a montat. Acesta a spus că hoţii au fost cel mai probabil atraşi de jante deoarece erau din aliaj.
(Sursa: stirileprotv.ro)