Sinucidere din dragoste: un adolescent de 16 ani din Suceava s-a spânzurat cu fularul fostei sale iubite

0
134
FOTO: someseanul.ro
Poză simbol
Un minor de 16 ani, din comuna suceveană Horodniceni, s-a spânzurat cu fularul iubitei sale de un uscător din rufe de pe raza oraşului Fălticeni, după ce aceasta i-a spus că vrea să se despartă de el. Un bărbat a încercat să-l salveze, însă din nefericire adolescentul a decedat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Suceava.

Un adolescent de 16 ani, din comuna suceveană Horodniceni, ajuns în comă la Spitalul Judeţean Suceava, după ce a încercat să se spănzure, a murit la secţia de Terapie Intensivă. Medicii spun că băiatul a suferit o hipoxie severă şi că avea leziuni cerebrale ireversibile din această cauză, transmite Adevărul.

 

 L.C., în vârstă de 16 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Lovinescu” din municipiul Fălticeni, s-a decis să-şi pună capăt zilelor, după ce prietena lui, V.M, de 15 ani, elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, i-a spus că relaţia lor nu mai poate continua şi vrea să se despartă de el.

Băiatul nu a vrut să accepte decizia fetei şi a ameninţat-o să se va spânzura şi că îl va avea pe conştiinţă. Se pare că cei doi adolescenţi au petrecut aproape o oră împreună, băiatul încercând să-şi convingă iubita cu care era împreună de opt luni de zile, să-i mai acorde o şansă şi să nu renunţe la relaţia lor.

 

Cei doi s-au întâlnit pe strada Mihai Eminescu din Fălticeni şi au discutat pe banca din faţa blocului E5. Pentru a-i demonstra că sentimentele lui sunt sincere şi că nu vrea sub nici o formă să se despartă de ea, băiatul i-a adus fetei şi un cadou, un inel mai exact, pe care fata însă nu a vrut să-l accepte şi i l-a aruncat în faţă îndrăgostitului.

Gestul fetei a fost convingător pentru L.C., acesta înţelegând că relaţia lor s-a încheiat. Şi-a luat trist “la revedere” de la fata care i-a furat inima, dar nu înainte de a-i lua fularul de la gât. În timp ce se îndepărta de ea, băiatul i-a repetat că se va spânzura cu fularul ei, ceea ce din păcate a şi încercat să facă.  Minorul s-a oprit în spatele sălii de sport a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, la o distanţă de aproximativ cinci metri de banca unde au încercat să găsească o soluţie pentru a-şi continua relaţia şi s-a legat cu fularul fetei de un suport metalic pentru uscat rufe, amplasat în zonă, potrivit Adevărul.

O femeie a văzut totul de pe geamul apartamentului şi îngrozită a strigat după ajutor unui vecin care atunci intra în casa scării. Femeia nu a stat prea mult pe gânduri şi i-a aruncat pe fereastra apartamentului, un cuţit, vecinului său. Acesta a tăiat fularul, dar băiatul nu dădea semne de viaţă.  În tot acest timp, fata a încercat să-şi sune fostul iubit şi văzând că acesta nu răspunde la telefon, s-a întors la locul unde l-a lăsat şi a rămas îngrozită când a văzut că băiatul chiar şi-a pus planul în aplicare.

La faţa locului au ajuns în scurt timp două Ambulanţe, iar personalul medical a încercat din răsputeri să-l resusciteze pe tânărul care nu mai avea puls, fiind în stop cardio-respirator. După repetate manevre de resuscitare, medicul de pe Ambulanţă a reuşit să-l readucă la viaţă, după care l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, unde medicii au constatat că pacientul este în comă, luând decizia de a-l transfera către Spitalul Judeţean Suceava, unde din nefericire a murit. 

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments