Soţia sirianului găsit mort în portbagaj şi amantul acesteia, condamnaţi la închisoare pe viaţă

0
71

Cei doi autori ai crimei din 13 decembrie 2014, Andreea Maria Pătrașcu, soția sirianului găsit mort în portbagajul unei mașini parcate pe șoseaua Pantelimon din Capitală, și amantul acesteia, Alfons Gabriel Arhire, au fost condamnați luni de Tribunalul București la detenție pe viață, decizia nefiind una definitivă, transmite EVZ.ro.

 

CRONOLOGIA CAZULUI

Ianuarie 2015: Soția sirianului Haj Saleh Moustafa merge la Poliție pentru a anunța dispariția soțului, pe care nu l-a mai văzut din data de 13 decembrie 2015. Potrivit unor informații, familia și prietenii sirianului nu mai știau nimic de el încă din luna decembrie. Haj Saleh Moustafa (53 de ani) era de 15 ani în România și locuia în București, într-un bloc situat într-un complex rezidențial. Acesta avea însă domiciliu în localitatea Năvodari (Constanța).

 

Miercuri, 8 aprilie: Muncitorii care lucrau pe șoseaua Pantelimon- ironia sorții, chiar vizavi de Secția 9 de Poliție – și care trebuiau să mute mașina, pentru a-și putea continua treaba, au simțit că, din interior vine un miros puternic de cadavru. Au sunat la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au descoperit în portbagaj un cadavru care era în stare avansată de putrefacție. Bărbatul era îmbrăcat în costum și avea și pantofii în picioare. Asupra acestuia nu s-a găsit niciun act.

 

Joi, 09 aprilie: Anchetatorii au identificat cadavrul ca fiind Haj Saleh Moustafa. Oamenii care locuiesc în zonă au declarat că mașina era parcată acolo de câteva luni, fără ca cineva să se fi interesat până miercuri de existența ei sau a eventualului proprietar. Criminaliștii spun că trupul a fost înghesuit în așa fel încât să încapă în geamantan, fără a fi tranșat, iar medicii legiști au precizat că ar fi ingerat substanţe necunoscute şi apoi ar fi fost băgat în portbagajul maşinii marca Opel, unde s-ar fi asfixiat.

 

Vineri, 10 aprilie Anchetatorii le-au audiat pe soția și amanata lui Haj Saleh Moustafa și au percheziţionat şi locuinţa lui Saleh Haj Moustafa din Bucureşti de unde au fost prelevate mai multe probe.

Andreea Maria Pătrașcu și Alfons Gabriel Arhire au fost reținuți în aprilie 2015, ei fiind acuzați că l-au omorât în luna decembrie 2014 pe sirianul Haj Saleh Moustafa.

 

Din cercetări a rezultat că Andreea Pătrașcu i-a administrat soțului ei o cantitate mare de diazepam, medicament care are efect tranchilizant. Cu ajutorul lui Arhire, femeia a pus corpul sirianului într-o geantă, în portbagajul unei mașini cu număr de Constanța, autoturismul fiind apoi parcat pe șoseaua Pantelimon, în apropiere de Secția 9 de Poliție. Andreea Pătrașcu și Gabriel Arhire și-au recunoscut vina în fața anchetatorilor și au dat detalii despre cum au ajuns să săvârșească această crimă.

 

 

Citește mai multe AICI

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedent+18 FOTO. Caroline Wozniacki a pozat GOALĂ! Imaginile fac înconjurul internetuluI
Articolul următorCel puţin 50 de morţi în raidurile aeriene care au vizat spitale din Siria
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments