Teorii conspiraționiste asupra morții unui judecător al Curții Supreme din SUA. A fost găsit fără viață cu o pernă pe față

0
74

Aşa cum s-a raportat anterior, judecătorul Antonin Scalia de la Curtea Supremă a SUA a fost găsit mort, aparent din cauze naturale, într-o staţiune de lux din vestul statului american Texas. Unele mici detalii legate de moartea sa au inflamat teoriile conspiraţioniste – faptul că s-a petrecut în cea de-a 44-zi a anului, în timpul mandatului celui de-al 44-lea preşedinte american, într-o fermă de lux – Cibolo Creek, care, conform ştirilor iniţiale, se află la 33 de mile de oraşul Marfa, Texas.

 

Singurul alt judecător de Curte Supremă care a murit în funcţie este William Rehnquist, numit în aceeaşi zi cu Scalia, de către acelaşi preşedinte american – Ronald Reagan.

 

Deşi toate acestea pot fi coincidenţe, moartea unui judecător al Curţii Supreme este de natură să ridice semne de întrebare, mai ales în ultimii ani ai mandatului preşedintelui Barack Obama, de orientare socialistă, despre care se ştie că va numi un alt judecător care îi va continua linia politică – modificând balanţa fragilă a Curţii Supreme americane.

 

Semne de întrebare cu privire la circumstanţele morţii lui Scalia

Ziarul San Antonio Express-News a raporat că Scalia a fost descoperit mort sâmbătă în pat, la ferma Cibolo Creek în jurul orei 11:30 a.m. de către John Poindexter – om politic şi proprietarul fermei. Într-un interviu acordat ziarului, Poindexter a declarat: „L-am descoperit pe judecător în pat, cu o pernă aşezată pe cap. Hainele sale erau aranjate şi el părea liniştit, ca şi cum încă dormea”. Într-un interviu separat cu New York Times, Poindexter a mai adăugat că „mâinile judecătorului erau aşezate peste cearşaful nomototolit.”

 

Poindexter a mai menţionat pentru San Antonio Express-News că a verificat pulsul judecătorului Scalia atunci când l-a găsit în pat, a observat că nu există puls şi că trupul era rece. După ce a consultat un doctor de la un spital din Alpine, el a concluzionat că resuscitarea ar fi fost inutilă. Apoi a contactat autorităţile, care i-au cerut să securizeze locul, care a fost închis până duminică dimineaţa. Agenţii FBI au zburat la faţa locului cu elicopterul pentru a investiga cazul.

 

După intervievarea oficialilor federali, Washington Post a raportat duminică faptul că, după descoperirea trupului lui Scalia, autorităţilor le-au trebuit câteva ore pentru a găsi un judecător de pace. Judecătoarea Cindirella Guevara din districtul texan Presidio a fost găsită în cele din urmă şi aceasta l-a pronunţat mort pe Scalia – din cauze naturale – cu toate că nu a consultat cadavrul.

 

Judecătoarea Guevara a mai decis să nu ordone o autopsie, în ciuda legii statului Texas. David Beebe, un judecător de pace din districtul Presidio, a declarat pentru San Antonio Express-News că iniţial a ignorat apelul, presupunând că este vorba de un imigrant ilegal.

 

„În mod tipic, când primim un apel din acea zonă a districtului, este vorba de cineva care a fost găsit în câmp de vreun vânător, după ce cadavrul a stat acolo timp de două luni sau mai mult, deseori fiind vorba de un imigrant ilegal care a murit în deşert”, a declarat Beebe.

 

O sursă a declarat pentru CNN că nicio autopsie nu va fi efectuată în cazul judecătorului Antonin Scalia. La rândul său, Washington Post a scris pe Twitter că judecătorul care a confirmat moartea lui Scalia nu a ordonat o autopsie şi că familia acestuia nu a cerut una.

 

Washington Post a raportat că Juanita Bishop – o altă judecătoare de pace din Presidio care a fost sunată dar care nu a putut ajunge la timp la corpul lui Scalia – a susţinut că ea ar fi ordonat o autopsie.

 

Într-un interviu telefonic desfăşurat duminică cu Washington Post, judecătoarea Guevara a recunoscut că l-a pronunţat mort pe Scalia prin telefon, fără să îi vadă trupul. Ea a declarat că în schimb a discutat cu oficialii legii aflaţi la faţa locului, care au asigurat-o că nu există niciun semn că ar fi fost vorba de o crimă.

 

Guevara a menţionat, de asemenea, că a discutat cu doctorul judecătorului Scalia în Washington, care a precizat că victima, 79 de ani, suferea de pe urma mai multor afecţiuni cronice.

 

„Avea probleme de sănătate”, a declarat Guevara, adăugând că aşteaptă o declaraţie din partea doctorului lui Scalia, care va fi adăugată la certificatul său de deces după emiterea sa în în această săptămână.

 

Guevara a respins de asemenea un raport al unui post de televiziune din Dallas care a citat-o ca afirmând că Scalia a murit de “infarct miocardic”. Într-un interviu cu Washington Post, ea a precizat că s-a referit doar la faptul că inima judecătorului a încetat să mai bată.

 

„Nu a fost un infarct miocardic. A murit din cauze naturale”, a susţinut Guevara, care nu avusese cum să conslute vreun legist în momentul respectiv.

 

Într-o declaraţie publicată duminică, U.S. Marshals Service a declarat că Scalia a refuzat luarea unor măsuri de securitate în timp ce se afla la fermă, adăugând că la anunţul decesului său membrii Marshals Service din districtul vestic al Texasului au răspuns imediat.

 

Acestea sunt date publice şi necesită un ordin judecătoresc pentru a fi “sigilate”, şi pentru a determina şi confirma un infarct miocardic ca şi cauză a morţii, trebuie să fie recoltat ţesut corespunzător organului afectat.

 

O armă secretă ce provoacă infarct miocardic

În timpul unei mărturii congresionale în cadrul US Senate Select Committee to Study Governmental Operations with Respect to Intelligence Actives, a fost prezentată o armă secretă a CIA – “Secret Heart Attack Gun” – ce poate produce infarct miocardic la comandă. Oficialii au declarat că arma respectivă trage o săgeată mică otrăvită, capabilă să pătrundă prin haine şi să introducă otravă letală în fluxul sanguin, provocând un infarct miocardic. Ei au notat că, deoarece săgeata se dezintegrează la intrare şi lasă în urma sa doar un punct roşu mic pe piele, este destul de improbabil ca autopsiile să concluzioneze că infarctul a fost cauzat de cauze nenaturale. Această tehnologie este disponibilă încă din 1975, cu aproape 40 de ani în urmă.

 

Avertismentul primit de Drudge din partea Curţii Supreme

Ultim punct al intrigii din acest caz ne aduce înapoi la interviul dat de Matt Drudge (autorul Drudge Report) pentru siteul conspiraţionist al lui Alex Jones de la Infowars – în legătură cu cenzurarea iminentă a mass media.

 

În timpul interviului, Drudge a declarat: “Un judecător al Curţii Supreme mi-a declarat că totul s-a terminat pentru mine, că au obţinut voturile pentru a aplica legea dreptului de autor. Vor face în aşa fel încât să nu mai poţi folosi nici titlurile de ziar”.

 

Deşi Drudge nu a făcut public numele judecătorului pe care l-a citat, o analiză ulterioară efectuată de Alex Jones a evidenţiat faptul că a fost vorba de unul dintre judecătorii conservatori – posibil Scalia.

 

Cenzură oficială

Mass media americană a raportat în 2016 că încercările de a cenzura juridic mass media în interiorul Statelor Unite sunt deja în desfăşurare, un exemplu clar în acest sens fiind reprezentat de legea H. 4702 din Carolina de Sud care va crea un sistem de licenţiere controlat de stat pentru scriitori şi organizaţiile media.

 

Conform acelui sistem, reporterii vor putea fi sancţionaţi penal – de la o amendă de 50 de dolar
i până la suspendarea activităţii lor – dacă nu vor ţine cont de ceea ce un comitet de reglementare controlat de guvern va considera că este o încălcare a adevărului, acurateţii, obiectivităţii, imparţialităţii, corectitudinii şi răspunderii publice.

 

Concluzie

După decesul judecătorului Scalia, Curtea Supremă a Statelor Unite este formată acum din 4 judecători conservatori şi 4 judecători liberali. Dacă preşedintele american Barack Obama va reuşi în planul său de a-l instaura în funcţie pe nominalizatul său, atunci echilibrul Curţii ar putea fi înclinat spre tabăra democrată.

 

Moartea lui Scalia ar putea, de asemenea, să deschidă o uşă pentru un nou atac împotriva libertăţii de exprimare şi a organizaţiilor media alternative, fiind folosit chiar sistemul de Justiţie creat pentru protejarea aceste drepturi.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments