TRAGEDIE pe Centura de Vest a Ploieștiului. Un autobuz plin cu oameni a intrat într-o basculantă: 5 morți și 28 de răniți

0
73

Cod roșu de intervenție pe DN1 – Centura de Vest a Ploieștiului. Un autobuz plin cu oameni a lovit o basculantă, care circula cu viteză redusă. Accidentul a avut loc în jurul orei 6.15, în zona localității Strejnic, pe sensul de mers către Brașov. Bilanțul provizoriu: 5 morți și 28 de răniți.

 

Oamenii din autobuz mergeau la serviciu, o cursă zilnică între Ploiești și Mănești.

Daniel Nicolae, manager Serviciul de Ambulanță Prahova, a declarat că din cele 28 de victime, trei sunt cu leziuni care pot pune viața în pericol. „Ultima e o femeie de 19 ani cu șoc traumatic și cu policontuzii, politraumatisme, cranio-cerebral, ale membrelor superioare și inferioare”, a precizat managerul SAJ Prahova. Potrivit acestuia, printre cele cinci persoane decedate nu se află niciun copil.

 

Daniel Nicolae a mai spus că au adus la fața locului cât mai multe unități mobile, pentru ca evacuarea să fie cât mai rapidă, și astfel victimele să nu sufere de hipotermie.

 

Potrivit Prefectului din Prahova, Rodica Paraschiv, cei 28 de răniți au fost trimiși la Unitatea de primiri Urgențe. Dintre cele 28 de persoane, 2 sunt în stare mai gravă, având politraumatisme. Celelalte 26 de persoane sunt în Spitalul Județean de Urgență, pentru investigații, în diferite secții ale spitalului. În acest moment nu s-a solicitat sprijin din partea altor spitale, deoarece, după rezultatele actuale, nu este nevoie de ajutor. Potrivit spuselor sale, dacă situația se va schimba, se va solicita ajutorul și altor unități sanitare.

 

Traficul în zonă a fost întrerupt din cauza numărului mare de mașini ISU sau poliție prezente la fața locului. Potrivit lui Rodica Paraschiv, până în ora 10.00, traficul va fi eliberat.

 

80 de oameni din structurile de intervenție au intervenit la acest accident. În urmă cu aproximativ 10-15 minute, o ultimă persoană – din păcate decedată – fost scoasă din autobuz și transportată la Institutul Medico-Legal din Ploiești.

 

Rude ale persoanelor rănite și decedate au ajuns la locul accidentului.

Polițiști efectuează în continuare cercetări la fața locului. Sunt mai multe variante luate în calcul în privința cauzelor accidentului.

 

Marian Popescu, purtător de cuvânt IPJ Prahova, a declarat că nu s-au observat urme de frânare.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments