Trei persoane din Cosiţeni, arestate după ce au agresat sexual două fetiţe

0
124
FOTO: canal3.md
Poză simbol
Doi concubini din localitatea Cosiţeni şi un vecin al acestora au fost arestaţi, miercuri, de Judecătoria Iaşi pentru rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care au propus arestarea preventivă a celor trei, Petronela Lăcrămioara Părpăuţă (41 de ani) şi Ioan Cucoş (49 de ani) au o relaţie de concubinaj ce durează de 11 ani, şi au locuit în satul Cosițeni, într-un imobil compus din două camere, neracordat la utilități, fără mobilierul necesar, în condiții de igienă precare.

 

Femeia are dintr-o relație anterioară doi copii, dar numai fiica ei P.R (15 ani în prezent)- a rămas în grija sa, fratele acesteia fiind luat de tată, atunci când părinții s-au despărțit. De asemenea, Petronela Părpăuţă mai avea din relaţia cu Ioan Cucuoş două fete şi un băiat, care locuiau împreună cu cei doi în imobilul din satul Cosițeni.

 

Conform anchetatorilor, de nenumărate ori, cei doi concubini au agresat-o fizic şi verbal pe P.R., fetiţa fiind trimisă frecvent în sat pentru a „face rost de băutură și țigări, iar când nu reușea să le procure, era lovită și înjurată de adulți”.

 

„Hrana oferită copiilor aducea aport nutritiv la limita supraviețuirii și doar inculpatul Cucoș Ioan era singurul care avea dreptul de a consuma carne. Minora P.R era  exclusă de la masă, în unele zile hrănindu-se doar cu cornul primit la școală. Mai mult, fetița a preluat munca adulților în sensul că era obligată să adune lemne pentru foc, să spele rufe, să facă de mâncare ori să aibă grija fraților mai mici”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

De asemenea, P.R și sora sa CF (8 ani) erau deseori împiedicate de mamă să meargă la școală, nu-și puteau face temele din cauza nenumăratelor scandaluri dintre adulți sau pentru că nu aveau condiții ori erau extenuate din cauza treburilor casnice și a lipsei alimentației corespunzătoare. În cursul urmăririi penale declanșate în luna decembrie 2015, anchetatorii au mai stabilit că în perioada 2014-2015, în mod repetat, Ioan Cucoş a agresat sexual minorele P.R și C.F.

 

Procurorii susţin şi că, în 07 iunie 2014 tatăl a trimis-o pe fetiţa de opt ani la o vecină pentru a primi o sticlă cu lapte, la întoarcere, victima fiind acostată și târâtă în curte și apoi în casă de Petru Azoiței, care este prieten cu cei doi concubini, aceștia consumând deseori împreună băuturi alcoolice.

 

„Sub amenințarea cu bătaia, inculpatul i-a cerut să de dezbrace după care a încercat de câteva ori un raport sexual normal, însă nu a reușit. De frică, victima a urinat. Vâzându-l pe fereastră pe inculpatul Cucoș Ioan, Azoiței Petru i-a dat voie minorei să se îmbrace și să plece. Ajunsă acasă, minora a povestit ce i s-a întâmplat însă inculpatul Cucoș Ioan s-a opus anunțării autorităților”, se mai menţionează în documentul citat.

 

Cei trei inculpații au fost reținuți pe 2 februarie, iar a doua zi au fost duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Lăcrămioara Părpăuţă este acuzată de două infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, în formă continuată, concubinul său Ioan Cucoş de rele tratamente aplicate minorului şi două infracțiuni de agresiune sexuală, ambele în formă continuată, iar Petru Azoiţei de tentativă de viol.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments