Experienţă nereuşită pentru un arab care a încercat să meargă cu un hoverboard pentru prima dată. Bărbatul şi-a ţinut cu greu echilibrul pe scuterul cu două roţi, iar in final a intrat cu capul într-un geam.
Încă de la început, arabul s-a ţinut cu greu drept pe hoverboard. La prima sa experienţă pe scuterul cu două roţi, el a avut nevoie de ajutorul soţiei pentru a-şi ţine echilibrul. După ce a fost lăsat singur, arabul a dat de necaz. Lipsa de experienţă şi ferestrele din jur au completat reţeta unui mic dezastru.
Din fericire, bărbatul nu a avut probleme de sănătate după accident. De altfel, hoverboardurile sunt recunoscute în lumea întreagă pentru necazurile pe care le provoacă, în ciuda popularităţii lor. Zeci de aparate s-au încins şi au provocat incendii în Marea Britanie şi în Statele Unite. Din acest motiv, la Londra şi la New York folosirea lor în public a devenit ilegală, iar americanii care încalcă această lege sunt pasibili de o amendă de până la 500 de dolari.
(Sursa: b1.ro)