O explozie puternică s-a produs, vineri, la o centrală industrială pentru colectarea şi tratarea deşeurilor din oraşul Anvers, din nordul Belgiei, iar traficul în zonă a fost blocat temporar de serviciile de intervenţii, informează site-ul de ştiri rt.com. Serviciul de pompieri din oraş a descris incidentul ca „un dezastru local” şi a solicitat locuitorilor să rămână în locuinţele lor din cauza cantităţii de fum negru dens degajat în urma exploziei.
Explozia a avut loc într-un rezervor de stocare a deşeurilor din cadrul centralei industriale a companiei Indaver. În urma exploziei, s-a degajat un fum negru care s-a extins pe sute de metri înălţime. Circa 60 de pompieri au sosit la faţa locului, potrivit postului TV belgian RTBF. Serviciul de pompieri din Anvers a anunţat pe Twitter că traficul în zonă a fost restricţionat.
Reprezentanţii companiei Indaver au anunţat că nu s-au înregistrat victime în urma exploziei de vineri, după ce toţi angajaţii au fost evacuaţi nevătămaţi, potrivit Reuters. Cauza exploziei este investigată de autorităţile belgiene locale.
(Sursa: zf.ro)