Istoria se repetă, dar acum, cu final fericit sperăm. O replică a Titanicului, denumit şi „Nava viselor”, va traversa mările în 2018, dar de data aceasta cu un sistem de securitate din secolul XXI, probat împotriva icebergurilor.
Nu este pentru prima dată când se propun proiecte inspirate de celebrul vapor britanic Titanic, care străbătea mările în 14 aprilie 1912, scufundându-se înainte de a ajunge la destinaţia sa finală, New York.
Dar compania Blue Star Linie a creat pentru prima dată o replică exactă a navei, cel puţin la prima vedere, cu echipamente moderne şi sigure care elimină riscurile, cum ar fi: bărci de salvare sigure şi moderne, şi un paznic plătit să descopere la timp „aisbergurile”.
Conform celor declarate de James McDonald, directorul de marketing al companiei, Titanic II va circula între China şi Emiratele Arabe Unite în 2018.
Nava va fi cu patru metri mai mare decât cea originală şi va găzdui mai mulţi pasageri. Mulţi dintre aceştia sunt obsedaţi de istoria naufragiului vechiului Titanic şi au ajuns să ofere un milion de dolari pentru un bilet la prima clasă, chiar dacă biletele nu au fost încă puse în vânzare.
Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume care a plecat în prima călătorie din Southampton, Anglia, spre New York pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit de un aisberg şi s-a scufundat la ora 2:30 în dimineaţa următoare. 1514 persoane şi-au pierdut viaţa, acesta fiind unul dintre cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace din istorie.
(Sursa: Epoch Times România)