Forţele de securitate din Turcia au reţinut marţi, la graniţa cu Siria, zece presupuşi membri ai grupării teroriste Stat Islamic, între care un kamikaze care avea asupra sa explozibili. Alte trei arestări au avut loc la Istanbul, în timp ce trei presupuși teroriști sunt daţi în urmărire.
Indivizii arestați la graniță sunt străini și au fost prinși în timp ce încercau să intre ilegal pe teritoriul turc. Doi dintre ei au fost răniți într-un schimb de focuri cu armata turcă. Alți trei indivizi au reușit să fugă. Una dintre persoanele arestate avea asupra sa o centură cu explozibil, gata să fie folosită.
Pe de altă parte, la Istanbul, poliția a reținut marți alți trei presupuși jihadiști – un turc, un irakian și un sirian.
Arestările au fost făcute în condițiile în care autoritățile caută trei cetățeni turci care, potrivit presei, ar fi primit ordin din partea organizației teroriste Stat Islamic să comită atentate în locuri publice frecventate, în special la Istanbul.
Sâmbătă dimineață, un kamikaze s-a aruncat în aer pe celebrul bulevard pietonal şi comercial Istiklal, din centrul Istnabulului. Cinci persoane au murit, între care patru străini – trei israelieni, dintre care doi aveau și cetățeni americană, și un iranian. Alte 39 de persoane au fost rănite.
Atentatul a intervenit la șase zile după un alt act terorist, comis la Ankara şoi soldat cu 37 de morţi. Acest din urmă atentat a fost revendicat de o grupare radicală kurdă apropiată Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
(Sursa: digi24.ro)