Pe 27 Martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare.
Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.
Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și «moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești debandate a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.
Unirea
Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiții:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.
12. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți ( lista și opțiunile la votare).
Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
Rectorul Universității din Chișinău, Constantin Stere, a avut un rol decisiv. În numai trei zile, el a urcat la tribună de 57 de ori ca să-i convingă pe minoritari să voteze Unirea cu România. Până la urmă, unirea a fost hotărâtă prin 86 de voturi „pentru”, 36 „abțineri” și numai 3 voturi „împotrivă”.
În 1925, prin lege, Statul Român devine unul centralizat, Sfatul Țării devine o amintire, iar deciziile vin de la centru. Un centru care a înţeles cu greu specificul Basarabiei, gubernie ţaristă timp de 106 ani. Elita oraşelor aparţinea în mare măsură minorităţilor ruseşti, ucrainiene sau evreieşti. Deși majoritari, românii nu dominaseră niciodată provincia. Amprenta rusificării se resimte și astăzi.
Timp de 22 da ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Aceasta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
„Basarabenii sunt priviţi destul de negativ, ca un fel de români de rangul 2, ceea ce nu este corect, evident. Basarabenii la rândul lor îi privesc pe români cu reticenţă, din cauza faptului că în perioada interbelică, după România Mare, când ei s-au alipit frăţeşte la România Mare, a fost trimisă o administraţie foarte coruptă şi foarte incompetentă în Basarabia, era un fel de exil, un fel de pedeapsă să fii trimis la Orhei sau la Bălţi”, arată istoricul Andrei Oișteanu pentru Digi24.
Unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din 1920. Însă URSS nu s-a împăcat niciodată cu această pierdere teritorială.
În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe ghiață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți indiferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.
În 1940, Stalin alipește Basarabia Uniunii Sovietice, iar în 1944 trupele sovietice ocupă România și instaurează comunismul. Așa se face că vreme de 50 de ani, nici copiii din dreapta Prutului și nici cei din stânga Prutului nu au învățat la școală ce s-a întâmplat exact la 27 martie 1918.
După 1940 şi mai ales după 1944, URSS a impus locuitorilor să-și spună moldoveni. Schimbarea identităţii din român în moldovean a fost privită de foarte mulţi ca o nedreptate, mai ales că deseori venea la pachet cu d
eportarea sau arestul. În paralel, literele chirilice care au înlocuit în manuale alfabetul latin au sporit impresia că limba vorbită în Basarabia este diferită de limba română.
Dar represiunea comunistă din Basarabia nu a avut numai o componentă etnică, ci şi socială. Erau persecutaţi chiaburii, preoţii și orice fel de membri ai elitelor profesionale sau politice.
(Sursa: Digi24, ro.wikipedia.org)
