Autorităţile din Oradea susţin că ar avea cei mai puţin câini maidanezi din România. Mai în glumă, mai în serios, ar fi atât de puţin că ar putea să îi ştie şi după nume.
Primăria Oradea susţine că în oraş ar exista doar 50 de câini fără stăpân, dintre care aproximativ 10% sunt sterilizaţi şi microcipaţi, iar 90% sunt recent abandonaţi de stăpânii lor.
„În perioada următoare, toţi aceşti câini abandonaţi vor fi transportaţi la Adăpostul ‘Grivei’, obiectivul nostru fiind să limităm în Oradea până aproape de zero numărul câinilor fără stăpân. Trebuie să precizez că, făcând o comparaţie cu alte oraşe din România, Oradea are cei mai puţini câini fără stăpân din ţară. Facem un apel către cetăţenii care nu mai doresc să îşi întreţină câinii că este de preferat — şi chiar sunt rugaţi de Primăria Oradea — să anunţe Serviciul pentru ridicarea câinilor fără stăpân, decât să îi abandoneze la marginea oraşului”, a declarat, în comunicat, Mircea Stejeran, şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea.
Rezultatele s-ar datora programului de microcipare şi sterilizare a populaţiei canine, care a început în 2013 şi care a avut ca scop ca până în 2016, Oradea să devină un oraş fără câini comunitari.
(Sursa: libertatea.ro)