Adolescenți molestați sexual în tabăra de refugiați de la Calais

0
102

Mai mulți adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani dintr-o tabără de refugiați din Calais, Franța, au fost abuzați sexual, informează independent.co.uk.

 

Medicii voluntari care au ajuns în tabăra de refugiați din Calais, cunoscută și sub numele de junglă, au tratat șapte băieți, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care au fost molestați. În timpul controalelor efectuate de aceștia dintâi, s-au observat răni specifice abuzului sexual, iar patru dintre aceștia au avut nevoie și de operații.

 

„Dacă duc unul dintre băieți la poliție și spun că eu sunt medic și că acel copil a fost abuzat, ceea ce garantez că vor face polițiștii este să ridice din umeri și să-și continue conversația”, a mărturisit unul dintre voluntari.

 

„Acești băieți și-au părăsit casele și familiile cu gândul că vor fi în siguranță și că vor duce o viață mai bună, fără violențe. Apoi, aceștia sfârșesc prin a fi violați la 14 ani într-o tabără de refugiați. Faptul că așa ceva se întâmplă în Europa este inacceptabil”, a adăugat acesta.

 

(Sursa: b1.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments