O dau şi eu în scenarii uşoare, dar dacă nu e nicio bătălie la Locale? Dacă asistăm la un armistiţiu pe fondul largii coaliţii ce ar putea rămâne la guvernare şi după 2016, cu Cioloş şi Dâncă în relaţii cordiale, cu Dragnea şi Gorghiu doar semnând ce li se pune în faţă?
Dacă Mihai Chirica nu mai e de fapt al PSD şi nici Marius Bodea al PNL, dacă asistăm la o schimbare de catifea a generaţiilor politice, în care nimeni nu se prinde că jocul e în altă parte, nu în mâinile unor găşti care se pun singure pe liste? E prea multă linişte, şi sunt băieţi tineri, e nefiresc. Dacă planul transcede liniile clasice de demarcaţie între Dreapta-Stânga, vorbind de fapt de o feliere pe orizontală, între stratul celor „trecuţi” şi stratul celor „noi”, indiferent de partide?
În scenariul acesta nici nu va mai conta cine va fi primar. Mihai Chirica ar putea rămâne la Iaşi, în misiune, ghidonat ca la carte, schimbându-şi uşor-uşor anturajul şi părăsindu-şi partenerii fără ca ei să-şi dea seama. Radu Botez e un viceprimar propus, PNL ar putea da un al doilea şi deja avem o echipă nouă în ochii publicului, nişte „tehnocraţi”.
Pentru Marius Bodea e vital să rămână director la Aeroport, pentru că altfel PSD l-ar putea schimba din prima marţi de după ziua votului, luni luându-şi şi ei liber. Şi cred că are deja promisiunea. PSD e la CJ deja de-un an şi nu e nicio tragedie, nu-l văd pe Minciună, de la DADJ, să plângă, iar contractele-cadru ale Enviro şi Ted Construct tocmai au fost prelungite cu doi ani!
Pentru PNL e important echilibrul de la Bucureşti, având suficiente pârghii în ministere şi pe fondurile europene, iar nici liberalii, nici PSD-iştii nu pot avea singuri chiar toate oraşele din ţară. Pericolul nu e pentru Chirica sau Bodea, ci pentru mai vechii lor colegi, cei cu 2-3 mandate în spate. Aceasta e miza reală a alegerilor. Cine nu se retrage, cum a făcut chiar ieri fostul ministru Niţă, de la Braşov, va avea surpriza aceea când se taie brusc maioneza în castron, când uleiul şi gălbenuşul se separă într-o clipă şi nu mai ai ce face.
Mihai Chirica are şi el 14 ani în umbra lui Gheorghe Nichita şi un mandat de viceprimar, dar va trebui să respecte o agendă, să nu-şi revendice autonomia şi mai ales să nu şi-o ia în cap. Altfel, va fi scos din filmul în care are onoarea să joace.
Cred că orizontul 2020, când România are din nou prezidenţiale, a înghiţit deja etapa 2016, fiind intraţi deja pe un scenariu în plină desfăşurare şi pe care încă nu-l recunoaştem. O tranziţie a clasei politice, a marilor reforme cu bilanţul în 2020 şi care acum are nevoie de continuitate şi coerenţă, nu de ţurca cu mingea, na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie.
